
MODIFICARE LA CODUL PENAL. Abuzul în serviciu poate fi incriminat fără prag valoric
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul Penal. Noile modificări aduse Codului Penal reglementează abuzul în serviciu. Acesta va putea fi încadrat ca infracțiune, judecătorul fiind cel care poate decide în legătură cu gravitatea faptei.
„Modificarea anterioară a Codului Penal și introducerea unui prag valoric pentru abuzul în serviciu a creat dispute aprinse în Parlament. Coaliția PSD, PNL și UDMR au evitat să-și asume o decizie politică în acest sens. În procedură parlamentară, Senatul a introdus un amendament care stabilea un prag valoric pentru abuzul și neglijența în serviciu. la 250.000 de lei, adică 50.000 de euro”, scrie hotnews.ro.
Pe 28 iunie, Camera Deputaţilor a reexaminat şi readoptat actul normativ, după ce Curtea Constituţională a decis admiterea parţială a unei sesizări privind modificarea Codului penal, prin care infracţiunea de abuz în serviciu poate fi incriminată şi fără să existe un prag valoric, judecătorul fiind cel care poate decide în legătură cu gravitatea faptei.
Mihai ROMAN








