MODIFICĂRI. Polițiștii locali ar putea primi noi atribuții

Polițiștii locali ar putea să primească noi atribuții. Dat fiind faptul că numărul trotinetelor electrice este în creștere, în curând oamenii legii ar putea să sancționeze conducătorii acestor vehicule, dacă nu respectă normele legale. În acest sens se dorește modificarea art.7 lit.j) din  Legea poliției locale nr.155/2010.

„Având în vedere pericolul la care sunt expuși în special pietonii, dar și ceilalți participanți la trafic precum și numărul mare al accidentelor rutiere produse din cauza utilizării acestor vehicule prin nerespectarea normelor legale este necesară modificarea și completarea Legii 155/2010 prin acordarea poliției locale a atribuțiilor de constatare și aplicare a sancțiunilor contravenționale în domeniul trotinetelor (vehicul cu două sau 3 roți, utilizat pentru transportul unei singure persoane care nu este prevăzut cu loc șezând sau care este echipat cu loc șezând pentru conducător, al cărui punct de ședere de referință se află la o înălțime mai mică sau egală cu 540 mm în cazul celor cu două roți, respectiv la o înălțime mai mică sau egală cu 400 mm în cazul celor cu 3 roți, a cărei viteză prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu motor electric)”, precizează inițiatorii proiectului de lege. Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaților și a fost trimis la promulgare președintelui României.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA