MOISEI. Direcția Silvică va demola o cabană

Cabana silvică de la intrarea în Parcul Național Munții Rodnei, dinspre localitatea Moisei, urmează să fie demolată. Clădirea a fost lăsată în paragină în ultimii ani și a ajuns într-un stadiu avansat de degradare.

Oficialii Parcului Național Munții Rodnei au precizat că respectiva construcție nu este în administrarea lor. ”Nu ține de parcul național acea cabană, nu este în patrimoniul nostru”, a precizat Lucia Poll, directorul Parcului Național Munții Rodnei.

Oficialii Direcției Silvice Maramureș au precizat că respectiva cabană este a lor, însă terenul de sub ea aparține unui cetățean, care este proprietar. S-a încercat vânzarea ei către acesta, însă cetățeanul a refuzat. Drept urmare, cabana va fi demolată de angajații Direcției Silvice Maramureș, poate chiar anul acesta.

”Terenul de sub cabană, din 2016 s-a retrocedat unei persoane fizice și toată pădurea din zonă a fost retrocedată Primăriei Moisei. Cabana este a noastră ca mijloc fix și s-a încercat valorificarea ei către persoana fizică. Nu s-a dorit, așa că noi o s-o demolăm, poate chiar anul acesta. Dată fiind situația noi nu am fi putut investi în ea, așa că nu se mai justifică să o ținem”, a declarat Mihai Leșan, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Maramureș.

Ana-Maria HOJDA

Ana Maria Hojda
Ana Maria Hojda