
MOISEI. Cum intri în posesia titlului de proprietate
Locuitorii comunei Moisei au termen până în data de 15 noiembrie pentru a depune cererile pentru emiterea titlurilor de proprietate pentru terenuri, anunță oficialii primăriei.
De curând a fost publicată Legea nr. 123/2023- pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Astfel, cetățenii care doresc emiterea titlurilor de proprietate pentru terenuri, care sunt situate pe raza Comunei Moisei, trebuie să depună cereri la Primărie – Biroul Registrul Agricol, până în data de 15 noiembrie 2023.
Alte acte necesare pentru emiterea titlurilor de proprietate sunt:
– Cererea solicitantului, însoțită de copii după actul de identitate, acte de stare civilă – certificat de naștere, certificat de căsătorie;
– Memoriul tehnic – întocmit de către un topograf autorizat;
– Plan de amplasament și delimitare a imobilului, întocmit de către un topograf autorizat;
– Proces Verbal de vecinătate;
– Adeverință eliberată de Primărie din care să rezulte suprafața înscrisă în Registrul Agricol;
– Certificat de atestare fiscală;
– În cazul în care terenul solicitat a făcut obiectul unei cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, o declarație pe proprie răspundere din partea solicitantului din care să rezulte care este soluția rămasă definitivă;
Menționăm că apariția acestor norme legislative nu duce la sistarea derulării lucrărilor cadastrului sistematic pentru care au fost semnate contracte de finanțare și care se desfășoară pe raza Comunei!”, explică reprezentanții autorităților locale.
De asemenea, cetățenii sunt așteptați la sediul primăriei, pe toată durata programului de lucru, pentru detalii.
Ana-Maria HOJDA








