MONDEN. Cosmin Seleși, aventuri în Maramureș
Cosmin Seleși, binecunoscuta vedetă, a revenit în Maramureș, în pitorescul sat Botiza. Într-o serie de postări pe rețelele sociale, Seleși a împărtășit momente autentice și pline de umor din timpul petrecut în natură.
Seleși a început cu o aventură pe câmp. „Azi am fost pregătit să mă lupt cu iarba și câmpul, dar m-a bătut soarele în prima rundă! E clar, am nevoie de un antrenor mai bun… sau de o umbrelă mai mare!”, a scris vedeta pe contul său de Facebook, stârnind hohote de râs printre fani.
Vedeta nu s-a oprit, însă, aici. Într-o altă zi plină de surprize, Cosmin Seleși a decis să își amintească de copilărie și să se întoarcă la origini. A încercat să mulgă o vacă, dar a descoperit că nu e atât de simplu pe cât își amintea. „O nouă zi în care am schimbat platourile de filmare cu o experiență autentică la țară, pe meleaguri ce mă duc cu gândul la cele pe care cutreieram și când eram tânăr fecior! Altă zi, altă aventură – astăzi m-am întors la origini și la deprinderi din copilărie. Am realizat că, spre deosebire de mersul pe bicicletă, arta mulsului vacii se mai uită! Vă salut pe toți din inima naturii, d-aci din Maramureș!”, a adăugat el.
Cosmin Seleși s-a întâlnit, în Maramureș, și cu alte vedete. „Astăzi am avut parte de o vizită neașteptată, dar super faină! Am făcut și poza asta în care puteți observa un bucătar desăvârșit și un artist de excepție, dar să nu uităm de vecinul meu de sat Nicolai Tand și Sorin Brotnei”, a relatat Cosmin Seleși.








