Municipiul care a ”pierdut” un oraș
Date provizorii de la Recensământul Populației și al Locuințelor prezintă o realitate greu de digerat pentru o comunitate municipală, precum cea a marelui oraș Baia Mare. De la recensământul din 2011, reședința de județ a ”pierdut” aproape 15.000 de persoane. Practic, un oraș.
Fără a lua în calcul disproporția natalitate-mortalitate, ar trebui să analizăm cu sobrietate cauzele ce stau la baza unor astfel de permutări demografice. Pentru că, da, Baia Mare a pierdut, dar localitățile limitrofe au câștigat. Tăuţii-Măgherăuş are cu peste 1.300 de persoane mai multe față de recensământul trecut. Peste două mii de persoane au plecat și înspre Groși, Recea, Coltău. E semn că băimărenii au dorit să ”respire” aer curat, să se așeze la casă, pentru liniștea sufletească și creșterea copiilor într-un mediu degajat.
Dacă ar fi să adunăm cifrele, cred că, totuși, am avea o diferență nejustificată. Și e dată de tineri. De oameni aflați la început de drum în viață care nu și-au găsit locul în acest peisaj. Și au preferat să plece. Spre alte centre academice, spre orașe mari, spre țări care le oferă educație, stabilitate, perspectivă la un alt nivel. Superior.
Mi-aș dori ca, peste 10 ani, la următorul recensământ, să fim mai mulți băimăreni. Într-un municipiu aflat în continuă dezvoltare. Cu un mediu educațional adaptat nevoilor copiilor noștri, cu o economie sustenabilă, cu parteneriate publice-private durabile, cu spitale moderne, prietenos cu mediul. Prietenos cu omul, mai ales.
Pentru a ne bucura de viață, n-avem timp de pierdut. N-avem timp de pierdut oameni. Ideea e să ne recâștigăm orașul pierdut, creionând, împreună, municipiul pe care îl dorim în viitor.
Costel PÎRVĂNOIU