Muzeul Județean de Artă, invitat la un schimb de experiență în Timiș

Reprezentanți ai Muzeului Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare” au fost prezenți la deschiderea evenimentului național „Timișoara 2023: Capitală Europeană a Culturii”, în baza invitației nominale adresată managerului instituției. Cu această ocazie, au participat la Muzeul Național de Artă Timișoara, la vernisajul privat al expoziției „Victor Brauner: invenții și magie”, cea mai importantă retrospectivă a artistului Victor Brauner organizată în Europa de Est și prima retrospectivă a artistului în țara sa natală.

De asemenea, datorită amabilității lui Filip Petcu, manager al Muzeului Național de Artă Timișoara, reprezentanții Muzeului Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare” au avut onoarea de a vizita laboratorul de restaurare și depozitele muzeului, reabilitate prin intermediul investiției de peste două milioane de euro a Consiliului Județean Timiș.

În urma întâlnirii cu președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Adrian Nica, reprezentanții Muzeului Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare” au fost invitați să participe la un schimb de experiență pe tema atragerii de fonduri nerambursabile și efectuării de investiții în domeniul reabilitării muzeelor.

Mircea GRIGOR

mg
mg