
Noi capturi de droguri în Maramureș. Situația pare să scape de sub control
Consumul de droguri în Maramureș pare să scape de sub control. Nimeni nu are o imagine reală asupra acestei situații, cert este că vedem aproape zilnic șoferi depistați sub influența substanțelor interzise, capturi de droguri de la diverse persoane etc. Asta înseamnă că există suficienți consumatori, inclusiv în școli, ceea ce este foarte grav.
Cel mai recent înregistrat în județul nostru, caz este de la Sighet. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și polițiștii de frontieră ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
”Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 29 ianuarie a.c., un tânăr, de 25 de ani, i-ar fi vândut unui alt tânăr, de 23 de ani, aproximativ 4 grame de drog de mare risc (4-CMC), cel din urmă fiind depistat, în municipiul Sighetu Marmației, într-un autoturism, având asupra sa substanța interzisă.
În urma unei percheziții domiciliare, efectuată la locuința celui care ar fi comercializat drogurile, a fost descoperite și ridicate aproximativ 90 de grame de 4-CMC (drog de mare risc), precum și alte mijloace de probă. La data de 30 ianuarie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor 2 tineri. La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a tânărului de 25 de ani, față de care a fost formulată propunerea.
Cu privire la cel de al doilea tânăr, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, a anunțat IPJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA