
Noile prevederi din Ucraina privind educația în limba maternă, dezbătute în Comisia pentru politică externă a Senatului
„Noile prevederi privind educația în limba maternă, adoptate de Rada Supremă a Ucrainei, au fost astăzi în centrul intervenției mele în Comisia pentru politică externă a Senatului.
Am prezentat un punct de vedere documentat asupra implicațiilor acestor modificări pentru comunitatea românească din Ucraina, într-o dezbatere la care au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, ambasadorul României la Kiev și membrii Comisiei.
Noile prevederi deschid posibilități suplimentare pentru utilizarea limbii române în procesul educațional și în comunicarea școlară. Totodată, instituțiile în care peste jumătate dintre elevi învață în limba unei minorități vor putea beneficia de un statut juridic distinct, iar programele școlare vor putea integra elemente privind istoria, cultura și tradițiile comunității.
Am susținut constant, prin dialog parlamentar și demersuri diplomatice, necesitatea unor garanții clare pentru românii din Ucraina, pentru că păstrarea limbii materne este o garanție a continuității identității culturale și de transmitere a ei către generațiile următoare.
Ca senator de Maramureș și membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, cunosc importanța acestor legături pentru comunitățile de pe ambele maluri ale Tisei și consider că protejarea drepturilor lingvistice și educaționale ale românilor trebuie să rămână o temă constantă în dialogul dintre București și Kiev.
România trebuie să continue să susțină Ucraina, dar și să urmărească ferm respectarea drepturilor comunității românești.
Prietenia dintre două state se consolidează prin dialog și cooperare, dar și prin garanții concrete pentru oamenii care le apropie”.
Senator Cristian Niculescu Țâgârlaș








