NOSTALGIA DUPĂ COMUNISM (11). Alegerile de altădată

Dumitru Dumuţa a ocupat mulţi ani fotoliul de edil al comunei Băiţa de sub Codru. Dumuţa îşi aminteşte că alegerile prezidenţiale nu existau, de fapt, în România socialistă. „Până când a fost modificată Constituţia (n.red. în prima jumătate a anilor ‘70), nu exista funcţia de preşedinte al statului. Exista un Consiliu de Stat şi era, într-adevăr, un preşedinte al acestui consiliu. Marea Adunare Naţională era puterea legiuitoare, Consiliul de Stat emitea decrete normative, echivalentul ordonanţelor de urgenţă de astăzi. Unele erau ratificate în Parlament. Exista şi un guvern, un consiliu de miniştri, celelalte instituţii rămânând în picioare. După modificarea Constituţiei, în 1974 s-a înfiinţat funcţia de preşedinte. În mod normal, trebuia să emită doar decrete prezidenţiale, cum ar fi, spre exemplu, avansările în grad. Pe urmă, a început să emită şi decrete cu caracter normativ, substituindu-se puterii legiuitoare. Aceste norme cu putere de lege au plasat, astfel, preşedintele în zona executivă”, îşi aminteşte Dumitru Dumuţa.

Marea Adunare Naţională avea rolul Parlamentului de astăzi. „Erau aproximativ 400, din care vreo 7-8 deputaţi proveneau din Maramureş. Existau colegii sau circumscripţii, unde, la început, candida o singură persoană. Au apărut mai târziu şi alte persoane, propuse de Frontul Unităţii Socialiste, singurul organism capabil să depună candidaturi. Acest organism a permis apoi să candideze şi celor care nu erau membri ai Partidului Comunist Român. Dacă într-o circumscripţie candidau trei oameni, exprimarea prin vot se făcea prin tragerea unei linii peste cel pe care nu-l doreai. Puteai să tragi peste unul, peste doi sau peste toţi. Dacă se trăgea peste toţi, era un vot împotriva Frontului Unităţii Socialiste. Existau şi astfel de voturi. Dacă se trăgea peste unul sau doi, se adunau voturile pentru fiecare în parte. Aşa se face că, de multe ori, numărul voturilor pentru un candidat era de două ori mai mare decât numărul voturilor exprimate”, explică Dumitru Dumuţa.

Fostul primar îşi aminteşte că şi în acea perioadă se făcea lobby de la edili la deputaţii din circumscripţie. „Pe la începutul anilor ‘60, cel mai cunoscut deputat din regiunea Maramureş (noi nu eram în judeţul Maramureş, ci în regiunea Maramureş, iar Satu Mare era raion în cadrul regiunii) era Maria Zidaru, o apropiată a lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi apoi a lui Ceauşescu. Se practica şi atunci, aşa cum numim noi, lobby-ul, numai că mai degrabă în interes personal, decât pentru comunitate. Ultimul deputat pe care l-am prins a fost Vasile Bărbuleţ, în cadrul circumscripţiei Ulmeni, care avea şi calitatea de preşedinte al Consiliului Popular Judeţean. Primul secretar judeţean era şi deputat”, povesteşte Dumuţa. (Cătălin ŢINEGHE)

 Credit text: Baia Mare de altădată. 1945-1989, un proiect Glasul Maramureșului.

Post Scriptum: În vara anului 2025, la 35 de ani de la căderea regimului comunist, s-a realizat un sondaj de opinie (INSCOP) prin care s-a măsurat percepția pe care o au românii față de regimul comunist: 55,8% dintre respondenți au considerat  că „regimul comunist a fost mai degrabă un lucru bun pentru România”, iar  66.2% dintre români au declarat că au o părere bună sau foarte bună despre Ceaușescu.