NOSTALGIA DUPĂ COMUNISM (9). Raţie la benzină

Prin anii ‘88, Ceauşescu a mai inventat o metodă de a limita circulaţia oamenilor chiar şi în interiorul graniţelor româneşti, raţionalizarea combustibilului auto. În timp ce locuitorii din Maramureş mărşăluiau iarna prin zăpadă pentru a ajunge la slujbă, căci restricţia de circulaţie nu scutea pe nimeni de prezenţa la serviciu, vecinii din URSS, respectiv Ucraina de astăzi, se scăldau în benzină, iar autoturismele lor Volga, Moskvici, Lada sau Jiguli, circulau nestingherite. „Stăteam într-o staţie de transport local pe strada Dragoş Vodă din Sighet şi mă uitam cu ciudă peste Tisa, cum la vecini se poate circula normal, în timp ce noi suntem coborâţi la condiţia de animale”, îmi povestea Mihai C., locuitor din Sighetu Marmaţiei.

A venit apoi raţionalizarea. Proprietarii de autoturisme au primit într-o primă fază 30 litri de benzină pe lună. Apoi, raţia s-a redus la 20, iar în cele din urmă, prin ‘89, la 15 litri.

Intrarea în posesia combustibilului era de asemenea o aventură. Îţi puneai maşina la rând cu o zi înainte de a se aduce combustibil la pompă. Uneori, o păzeai toată noaptea, alteori, veneai a doua zi să constaţi că ţi s-au băgat alţi cinci sau zece în faţă. Nu de puţine ori îl auzeai pe vânzătorul de la pompă, care devenise un fel de Dum-nezeu al locului, anunţând cu voce tare „mai am combustibil pentru zece autoturisme şi gata”, iar tu erai al unsprezecelea sau al doisprezecelea. După ce proprietarii autoturismelor de la rând se împrăştiau, apăreau piloşii. Dacă-i surprindeai alimentând, o scăldau că au autorizaţie specială, că au primit aprobare de la partid etc.

La niveluri mai înalte, bonurile de benzină ţineau loc de valută forte. Medicul era mai bucuros dacă-i ofereai un asemenea bon decât o sumă de bani. La fel, avocatul sau prestatorul de servicii. Procurarea bonurilor era problemă de relaţii. Ele puteau fi achiziţionate de la şefii PECO, de la secretarul de partid cu economicul de la nivel de judeţ sau oraş sau de la alţi funcţionari de la gospodăria de partid.

Dar, ca în orice situaţie, românul se descurca. Procura benzina de cifră octanică 75, pe care uneori o îmbunătăţea cu tetraetil de plumb procurat de la muncitorii care lucrau pe la rafinării, ca Suplacu de Barcău. Alteori, o amesteca în rezervor cu cea de 98. După anii ‘90, când s-a revenit la normal, mulţi maramureşeni s-au trezit ca dintr-un vis urât. (D. IGNAT)

 Credit text: Baia Mare de altădată. 1945-1989, un proiect Glasul Maramureșului.

Post Scriptum: În vara anului 2025, la 35 de ani de la căderea regimului comunist, s-a realizat un sondaj de opinie (INSCOP) prin care s-a măsurat percepția pe care o au românii față de regimul comunist: 55,8% dintre respondenți au considerat  că „regimul comunist a fost mai degrabă un lucru bun pentru România”, iar  66.2% dintre români au declarat că au o părere bună sau foarte bună despre Ceaușescu.