NOSTALGIA DUPĂ COMUNISM (2). Raționalizarea alimentelor în timpul regimului comunist

Cu toate că regimul Ceaușescu era privit ca unul dictatorial, atitudinea independentă pe care o afișa față de Uniunea Sovietică a făcut ca Occidentul să-i ofere anumite beneficii materiale liderului comunist din București. Regimul Ceaușescu a beneficiat, așadar, de unele împrumuturi pentru finanțarea programelor sale economice. Până la urmă, însă, datoria creată a devenit o povară pentru economia românească. Între 1971 și 1982, datoria externă a țării a crescut de la 1,2 miliarde la aproape 13 miliarde dolari.

La începutul anilor 80, veniturile comerțului exterior al României au scăzut cu 17% față de anul precedent. Ceaușescu s-a văzut pus în situația de a nu-și putea plăti creditorii occidentali, țara fiind declarată în incapacitate de plată. Ceaușescu a dispus achitarea rapidă a datoriilor externe, fără a mai lua noi credite. În acest scop, o mare parte a producției agricole și industriale a țării a luat calea exportului, privând astfel populația până și de cele mai elementare alimente. Astfel, pe la sfârșitul anilor ‘80, românii lucrau de zor și făceau sacrificii peste sacrificii pentru a plăti datoria externă.

Ceaușescu a împrumutat bani de la puterile occidentale în primul rând pentru a-și satisface visele de industrializare a țării și a de construi blocuri de locuințe pentru oamenii muncii. În anii „Epocii Ceaușescu” s-au construit Metroul din București, Canalul Dunăre-Marea Neagră, fabrici, uzine, combinate. S-au deschis șantiere. Șosele, căi ferate, blocuri, toate realizându-se cu ajutorul banilor din afara țării.

De aceea, anii ‘70, perioadă când s-au construit toate bunurile confortului socialist în țara noastră, au fost considerați cei mai înfloritori, toată lumea simțind că nivelul de trai este aproape la fel de ridicat ca și cel din occident. Magazinele aveau mărfuri, salariile au crescut, oamenii puteau să cumpere. Mai mult, românii își permiteau să se ducă în restaurante.

Era o stare atât de bună, din punct de vedere social, încât veneau în vizită pe la noi prieteni din Polonia sau Cehia și se mirau cât de bine se trăiește în România. În magazine găseai de toate, chiar și cele mai exotice fructe, de la banane, portocale sau kiwi. Nu era sfârșit de săptămână în care să nu-ți permiți să ieși în oraș pentru a lua masa la restaurant”, a mărturisit Alexandru Covaci (68 de ani), Baia Mare.

Datoriile externe ale țării au început să crească încă de pe vremea lui Gheorghe Gheorgiu-Dej, dar s-au intensificat în timpul regimului Ceaușescu și mai ales în anii în care legăturile lui cu țările occidentale au devenit foarte puternice, iar piețele de capital străine s-au dovedit generoase cu România. Schimbarea de macaz a avut loc în 1981, când a apărut o dificultate în plata datoriei externe.

Atunci Ceaușescu s-a ambiționat și a făcut teribila declarație că România va plăti întreaga datorie externă înainte de termen. S-a instituit raționalizarea produselor de bază.

„Intram în alimentare și vedeam rafturile goale. Erau ca niște grajduri fără vaci. Doar produse de pește și muștar puteai să-ți cumperi fără să stai la coadă. Oamenii trăiau cu un fel de psihoză a lipsei de hrană. Când se băga unt, pâine sau ulei, era ca și cum s-ar arunca cu aur pe jos. La sedințele de partid ni se țineau prelegeri despre importanța plății datoriei externe și despre faptul că o economie socialistă trebuie să fie independentă față de orice alt stat occidental”, povestește Ștefan Lupșa, președintele Asociației de Pensionari CASPEV Baia Mare.

Plata întregii datorii externe s-a încheiat în primăvara anului 1989. Toată lumea a răsuflat ușurată, sperând că lucrurile se vor îmbunătăți semnificativ, iar nivelul de trai va crește rapid. Șefii comuniști sperau că din moment ce România nu mai era obligată să plătească 2,5 miliarde dolari anual pentru stingerea datoriei, banii vor intra în investiții de retehnologizare. „Însă lucrurile nu s-au întâmplat deloc așa, pentru că Ceaușescu a continuat cu exporturile excesive, acumulând aur în Banca Națională. Mai mult decât atât, dictatorul voia să deschidă chiar o bancă pentru a oferi împrumuturi țărilor mai sărace decât România. Oamenii, în schimb, erau din ce în ce mai nemulțumiți și așteptau bunăstarea promisă”, a conchis băimăreanul Radu Pop. (Ionuț Horoba)

Credit text: Baia Mare de altădată. 1945-1989, un proiect Glasul Maramureșului.

Post Scriptum: În vara anului 2025, la 35 de ani de la căderea regimului comunist, s-a realizat un sondaj de opinie (INSCOP) prin care s-a măsurat percepția pe care o au românii față de regimul comunist: 55,8% dintre respondenți au considerat  că „regimul comunist a fost mai degrabă un lucru bun pentru România”, iar  66.2% dintre români au declarat că au o părere bună sau foarte bună despre Ceaușescu.