NU SE LASĂ. Profesorii din Maramureș ies în stradă luni

Sindicaliștii din Învățământ pregătesc un nou protest. Astfel, cadrele didactice din județ vor ieși din nou în stradă luni, de la ora 11.00 și vor picheta Prefectura Maramureș.

La acțiune sunt așteptați să participe cel puțin 500 de sindicaliști. Până acum, reprezentanții SLI Maramureș au precizat că nu au existat negocieri în adevăratul sens al cuvântului și că ofertele primite din partea Guvernului nu au putut fi acceptate.

”În Maramureș, pentru ziua de luni, pregătim pichetarea Prefecturii. Am solicitat primăriei aprobarea pentru 500 de persoane, dar noi așteptăm să vină cât mai mulți dintre colegii noștri să susțină această acțiune.

La nivel național, marți se pichetează din nou Guvernul, pichetare urmată de un marș la Cotroceni. Greva continuă.

Este greu de vorbit despre înghețarea anului școlar astăzi, lucrurile pot fi schimbate de la o zi la alta. Însă este cert, nu au avut loc negocieri. Nu putem vorbi de negocieri serioase cu oamenii școlii, gen reprezentanții lor. deocamdată au fost doar oferte din partea Guvernului. Au fost două oferte, respinse amândouă, pentru că niciuna dintre ele nu răspunde solicitărilor noastre”, a declarat Ioana Petreuș, președintele SLI Maramureș.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA