O POVESTE DIN FINTEUȘ. Cum a descoperit Adrian Păunescu cântecul „Treceți, batalioane române, Carpații”

Valentin Băințan, profesor, dirijor, om de cultură s-a născut în data de 21 decembrie 1924 și s-a stins în 12 aprilie 2009. Cu prilejul trecerii în neființă a marelui dirijor, poetul Adrian Păunescu a încredințat tiparului o mărturisire emoționantă despre momentul și contexul în care a descoperit celebrul cântec „Treceți, batalioane române, Carpații”, până atunci interzis de regimul comunist.

Adrian Păunescu: «Astăzi, la plecarea în cealaltă lume, unde corurile îngerilor cântă numai cu aripile, profesorul Valentin Băințan ne lasă o zestre cu adevărat excepțională: Corul bărbătesc din Finteușu Mare. Sigur că eu am avut norocul să aud și să văd acest cor, acum mai bine de trei decenii, când cei mai mulți dintre componenții lui erau în puterea vârstei, munceau, iubeau și nu se gândeau la moarte. În noaptea în care am întâlnit Corul din Finteuș, hotărât, cum eram, să curăț repertoriul formațiilor din țară de rebuturile care amenințau mișcarea de amatori…

Atunci, primul secretar al Maramureșului, Gheorghe Pop, m-a întrebat ce vreau. I-am răspuns că vrea un cântec emoționant, în cântec adevărat. El s-a întors către coriști și le-a spus, de acolo din loja „Dacă e așa, hai să-i cântăm cântecul ăla de-l cântăm noi, când suntem numai noi, după miezul nopții!”

Dirijorul s-a mai uitat o dată la Gheorghe Pop, s-a întors către finteușeni și am auzit, devastat de emoție, genialul cântec „Treceți, batalioane române, Carpații.”

Gheorghe Pop m-a întrebat: „ Ești dumneata în stare să dai la televiziune acest cântec interzis?”. I-am răspuns: „ Da!” Am înregistrat cântecul, am mers și la Finteuș să-l cuprind într-un film, și, astfel, l-am cunoscut mai îndeaproape pe dirijorul corului, profesorul Valentin Băințan, directorul Bibliotecii Județene Maramureș.

Odată cu revelația pe care am avut-o, ascultând cântecul demnității naționale, am înțeles treptat și ecuația reușitei culturale: convergența dintre o comunitate țărănească, un intelectual de rasă și un om politic îndrăzneț. A contat și curajul meu de a mă bate, până la Nicolae Ceaușescu, pentru eliberarea cântecului de sub interdicție.

Fără Valentin Băințan, nici corurile din Finteuș și Ardusat n-ar fi ajuns la performanțele lor estetice și morale excepționale. Băințan a avut pe cine învăța, țăranii au avut pe cine susține. De fapt ei și el s-au învățat reciproc frumusețea morală, expresivitatea artistică și solidaritatea națională.»