Obiectivele deputatului BRIAN CRISTIAN, în ultima sesiune parlamentară din această legislatură

“În ultima sesiune parlamentară din acest mandat mă voi lupta pentru adoptarea proiectelor de lege pe care le-am inițiat și care încă se află pe circuitul parlamentar, dar și pentru cele la care am lucrat peste vară și care vor fi depuse săptămânile următoare:

  • Pachetul legislativ pentru sponsorizarea sportului (Pactul pentru Sport). Acesta include următoarele măsuri: scutirea de TVA pentru construirea și dotarea bazelor sportive; sponsorizarea cluburilor sportive prin deducerea cu până la 40% a impozitului pe profit al companiilor, dacă fondurile merg în infrastructură sportivă sau copii și juniori; redirecționarea a până la 5% din impozitul pe venit al persoanelor fizice către cluburile sportive, dacă fondurile merg în infrastructură sportivă sau copii și juniori; TVA 5% pentru activitățile economice ale cluburilor sportive.
  • Legea Bugetării Participative.
  • GPS-uri pe mașinile instituțiilor publice pentru reducerea consumului de carburant.
  • Scutirea de taxă pentru competițiile sportive desfășurate pe drumuri publice.
  • Construirea bazelor sportive publice doar la standarde competiționale și de calitate.
  • Protecția sportivilor împotriva abuzurilor financiare ale cluburilor în insolvență.
  • Obligarea COSR să reprezinte sportivii în raport cu organismele internaționale acolo unde nu există federații naționale.
  • Actualizarea automată a normativelor de cheltuieli pentru cluburile sportive.
  • Deducerea fiscală pentru abonamentele la sport (revenirea la valoarea inițială stabilită de legea USR, de 400 de eur).
  • Dreptul avocaților de a reprezenta cetățenii în fața organelor de stare civilă doar în baza împuternicirii avocațiale, fără a mai fi nevoie de procură notarială.
  • Introducerea posibilității de a rezerva și online denumirile pentru ONG-uri, similar cu platforma folosită de Registrul Comerțului.
  • Creșterea pragului de deductibilitate pentru contribuțiile la pilonul 3 de pensii și introducerea unei formule prin care se actualizează, ținând cont de salariu minim pe economie.

De asemenea, voi lucra alături de colegii mei pentru prioritățile USR în Parlament: Reducerea taxelor pe salarii, Corectarea Legii pensiilor, Oprirea risipei bugetare, Reforma sistemului medical”, a precizat deputatul USR Brian Cristian.

 

 

GlasulMM
GlasulMM