OFICIAL. Vânzarea porcilor din gospodării se va face după reguli noi
Avem o nouă lege adoptată care reglementează creşterea porcinelor. Camera Deputaţilor a adoptat recent, în calitate de for decizional, legea elaborată de UDMR, care asigură un cadru legislativ pentru sprijinirea creşterii porcinelor şi prevenirea răspândirii pestei porcine africane. Legea, susțin inițiatorii ei, nu limitează numărul porcinelor deţinute în gospodării.
„Conform legii, fermierii pot comercializa porcinele (pentru exploataţii non-comerciale) dacă deţin un certificat de producţie şi o autorizaţie de comercializare (pe care o pot solicita foarte simplu de la primărie dacă deţin animale înregistrate), dacă animalele lor sunt înregistrate în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor (SNIIA) şi sunt autorizate sanitar-veterinar.
În vederea combaterii pestei porcine africane, de acum, transportul porcinelor se poate efectua doar cu mijloace de transport înregistrate şi autorizate sanitar – veterinar şi pe baza unor documente de transport. Această reglementare a fost necesară deoarece răspândirea epidemiei se datorează în mare parte operatorilor care comercializează şi transportă animalele fără a fi verificaţi”, precizează inițiatorii acestei legi.
Iniţiativa legislativă adoptată va intra în vigoare după promulgarea de către Preşedintele României şi publicarea în Monitorul Oficial.
Marcel ȘERBAN
(Foto: Arhiva Glasul)