OPINIA LUI ȚIBULEAC. Nicușor Dan, în fața tinerilor ortodocși. Dar despre Taina Cununiei cine mai vorbește?

Există o diferență fundamentală între dreptul unui om de a-și trăi viața privată așa cum dorește și pretenția de a deveni reper public într-un spațiu care are propriile sale valori și propriile sale rânduieli.

Președintele României, Nicușor Dan, a mers la Catedrala Națională pentru a se adresa tinerilor creștin-ortodocși. Și tocmai aici apare o întrebare pe care mulți credincioși sunt îndreptățiți să și-o pună: ce model despre familie și căsătorie poate transmite un om care, deși are de peste două decenii o relație stabilă și doi copii, nu este căsătorit?

Nu este vorba despre dreptul statului de a intra în viața privată a cuiva. Nici despre condamnarea unei familii și, cu atât mai puțin, despre judecarea copiilor, care nu au absolut nicio legătură cu această discuție.

Este vorba despre coerență.

Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru formează un cuplu de peste douăzeci de ani și au doi copii, însă nu sunt căsătoriți oficial.  Mai mult, Mirabela Grădinaru a vorbit ea însăși despre această situație, spunând public: „Recunoaștem că am greșit în fața lui Dumnezeu că nu am făcut acest pas”. Ea a precizat că, atunci când îl vor face, îl vor face pentru relația lor cu Dumnezeu, nu pentru marketing sau capital politic.

Este o declarație importantă și, într-un anumit sens, onestă.

Dar tocmai această recunoaștere face întrebarea și mai legitimă atunci când președintele intră într-o biserică și vorbește unei audiențe formate din tineri ortodocși.

Biserica nu poate spune una de la amvon și alta când apare un demnitar

Pentru creștinismul ortodox, căsătoria religioasă nu este un accesoriu folcloric și nici decorul frumos al unei nunți. Cununia este una dintre Tainele Bisericii.

Prin urmare, problema nu este dacă Nicușor Dan are voie să trăiască necăsătorit. Evident că are. România este un stat în care fiecare cetățean își organizează viața privată potrivit propriei conștiințe și în limitele legii.

Întrebarea este alta:

Ce mesaj transmite Biserica propriilor tineri atunci când oferă prestigiul unui asemenea cadru unei personalități publice a cărei viață familială nu este așezată potrivit rânduielii pe care aceeași Biserică o propovăduiește?

Dacă unui tânăr ortodox i se spune că familia creștină presupune asumare și Cununie, această învățătură nu poate deveni facultativă atunci când în fața altarului se află un președinte.

Altfel apare inevitabil impresia existenței unei duble măsuri: rânduială pentru credinciosul obișnuit, diplomație pentru cei puternici.

Unde este glasul profetic al Bisericii?

Creștinismul însuși oferă unul dintre cele mai puternice exemple despre raportarea la puterea politică: Sfântul Ioan Botezătorul nu și-a adaptat mesajul după rangul celui din fața sa.

În relatarea evanghelică, el îl confruntă pe Irod tocmai în legătură cu viața sa conjugală.

Comparația nu trebuie împinsă până la identificarea unor situații istorice evident diferite. Principiul însă rămâne: adevărul moral pe care îl proclami nu ar trebui să depindă de funcția celui căruia i te adresezi.

De aceea poate fi întrebat și Patriarhul Daniel: dacă Biserica socotește Cununia esențială pentru familia creștină, de ce nu afirmă această învățătură cu aceeași claritate inclusiv atunci când are în față cel mai important demnitar al statului?

Nu este nevoie de umilirea publică a nimănui.

Nu este nevoie de invective.

Dar este nevoie de consecvență.

O Biserică nu-și păstrează autoritatea morală fiind severă cu cei fără putere și protocolară cu cei care dețin puterea.

Viața privată devine relevantă atunci când intri într-un spațiu religios ca reper public

Argumentul „este viața lui privată” este perfect valabil până la un punct.

Dacă Nicușor Dan vorbește despre buget, politică externă, administrație sau securitate națională, faptul că este sau nu cununat religios nu are relevanță pentru competența sa constituțională.

Dar când un politician intră într-un spațiu profund religios și se adresează explicit tinerilor credincioși, apare inevitabil și problema exemplului personal.

Nu poți cere societății să separe complet omul de mesaj atunci când decorul, publicul și simbolurile sunt tocmai cele ale credinței.

Iar aici nu discutăm despre zvonuri privind familia prezidențială. Partenera lui Nicușor Dan a declarat public că amândoi sunt creștini ortodocși și că cei doi copii ai lor sunt botezați.  Tocmai de aceea întrebarea despre Cununie nu este una artificială.

Dacă te revendici de la credința ortodoxă, atunci trebuie acceptat și dreptul credincioșilor de a întreba despre raportarea la una dintre Tainele fundamentale ale Bisericii.

Aceeași măsură trebuie aplicată tuturor

Și aici discuția nu trebuie transformată într-o armă politică împotriva unui singur om.

Aceeași exigență trebuie aplicată oricărui politician care invocă valorile creștine.

Inclusiv lui Călin Georgescu.

Nu este suficient să vorbești despre Dumnezeu, popor, familie și tradiție pentru a deveni automat reprezentantul valorilor creștine. Credința nu este un slogan electoral, iar Taina Cununiei nu trebuie relativizată de nimeni atunci când îi convine discursului politic.

Călin Georgescu este el însuși căsătorit și are trei copii, potrivit prezentării sale biografice publice.  Tocmai de aceea, orice afirmație atribuită lui despre Cununie trebuie judecată după cuvintele exacte și contextul în care au fost rostite, nu după simpatii sau antipatii politice.

Standardul trebuie să rămână același.

Nu putem cere coerență creștină numai adversarului politic și să trecem cu vederea contradicțiile celui pe care îl simpatizăm.

Altarul nu este scenă electorală

Președintele României trebuie respectat ca instituție indiferent cine ocupă vremelnic această funcție. Dar nici funcția prezidențială nu îl transformă pe titularul ei într-un reper teologic sau moral pentru tinerii creștini.

Iar Biserica are o responsabilitate chiar mai mare.

Când invită politicieni în spațiul său, trebuie să fie limpede cine își asumă valorile cui. Biserica nu poate adapta Evanghelia la protocolul de stat, după cum nici politicianul nu ar trebui să folosească prestigiul Bisericii pentru legitimare publică fără să accepte întrebările pe care propria sa prezență le provoacă.

Fiecare om este liber să se căsătorească sau nu.

Fiecare este liber să creadă sau să nu creadă.

Fiecare este liber să urmeze sau să respingă morala creștină.

Dar libertatea presupune și asumare.

Dacă alegi să vorbești tinerilor ortodocși din interiorul unei biserici, trebuie să accepți că acei credincioși au dreptul să te privească nu doar ca pe președintele României, ci și prin prisma valorilor proclamate de locul în care ai ales să vorbești.

Iar dacă Biserica deschide asemenea spații demnitarilor, atunci și ea trebuie să accepte întrebarea:

Mai are curajul să spună puterii ceea ce le spune credincioșilor de rând?

Aceasta este, până la urmă, problema.

Nu viața privată a lui Nicușor Dan.

Ci dacă, în România de astăzi, principiile creștine rămân principii și în fața celor puternici — sau devin negociabile odată cu intrarea în protocol.

GHEORGHIȚĂ ȚIBULEAC