PÂNĂ-N PÂNZELE ALBE. Bărbat fără permis, oprit pentru a șaptea oară în trafic de polițiști

Un bărbat teribilist a fost reținut până la urmă de polițiști după ce și-a forțat de prea multe ori norocul. El a fost oprit de șapte (!) ori în timp ce se afla la volan, deși nu are permis de conducere.

”Astăzi, 21 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au depistat, în trafic, un tânăr, de 21 de ani, din comuna Vlădaia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Kiseleff, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost testat cu aparatele alcooltest şi DrugTest, rezultatele fiind negative. Bărbatul a mai fost depistat de 2 ori în cursul lunii septembrie a.c. şi în alte 4 situaţii în cursul anului 2022, fiind cercetat pentru aceeaşi infracţiune”, informează IPJ Mehedinţi.
Bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Mihai ROMAN
cm
cm