PĂRINȚII, PUȘI LA PLATĂ. Minori, prinși că au mâzgălit mobilierul stradal sau indicatoare rutiere

Mai mulți minori au fost prinși de Poliția Locală Baia Mare, după ce aceștia au vandalizat mai multe obiecte de mobilier stradal sau indicatoare rutiere. Puși la plată au fost însă părinții, deoarece copiii care se fac vinovați de fapte, au sub 16 ani. Totul s-a petrecut în zilele de 5 și 6 februarie 2024, când, în urma verificărilor efectuate în teren, un echipaj a identificat 5 persoane care se fac vinovate de vandalizarea prin vopsire a mobilierului stradal, indicatoare rutiere, toalete publice.

”Întrucât toate persoanele erau minore, au fost predate părinților care au fost sancționați contravențional pentru lăsarea fără supraveghere, conform Legii 61/1991, art.2, pct. 33. „neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj..”, arată reprezentanții Poliției Locale Baia Mare.

 

Ana-Maria HOJDA

GlasulMM
GlasulMM