PAULA SELING a provocat o “jale națională” în Republica Moldova
Pe rețelele de socializare au apărut mai multe critici după ce Paula Seling, interpretă din România și membră a juriului selecției naționale a Republicii Moldova pentru Eurovision, a spus „Malagheț, Moldova”, scrie publicația NewsMaker din Republica Moldova .
Unii au afirmat că Paula Seling a comis o gafă, subliniind că limba oficială a Republicii Moldova este româna. Alții, ca reacție la criticile aduse interpretei române, au acuzat „fățărnicie” și „ipocrizie”. La rândul ei, Paula Seling a declarat că a fost „un moment total neintenționat” și a cerut scuze în acest sens.
„Felicitări echipei Teleradio pentru un show excepțional, dați-mi voie să spun: молодец (în traducere: bravo), Moldova”, a menționat Paula Seling în discursul său.
Reacții pe rețelele sociale din Republica Moldova
“Limba oficială a Republicii Moldova este limba română. Un minim de cultură istorică generală nu ar trebui să lipsească nimănui, indiferent de notorietate sau talent. Paula Seling se bucură de popularitate în Republica Moldova și în importanta noastră diasporă” (Mihai Isac)
“Câtă supărare a putut stârni un cuvânt. Un „malagheț” spus din afară și, brusc, vai! E jale națională. Paula Seling ne-a rănit identitatea, traumă națională, ce să mai…” (Alina Antonov)








