
PE LINIE RUTIERĂ – Controale la Șișești și la Fărcașa

În perioada 09-15 ianuarie 2023, polițiștii din Baia Sprie împreună cu polițiști din Șișești, au organizat și desfășurat acțiuni pe linie rutieră. În cadrul acțiunilor, polițiștii au verificat 79 de autovehicule și au legitimat 105 persoane. IPJ Maramureș precizează că pentru neregulile constatate au fost aplicate 26 de amenzi în valoare totală de 24.530 de lei. Ca măsură complementară s-a dispus reținerea unui set de plăcuțe, a șapte permise de conducere și a 10 certificate de înmatriculare.
„Totodată, în perioada 13-15 ianuarie a.c., polițiștii din Ulmeni împreună cu polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au executat acțiuni pe linie rutieră pentru impunerea respectării regimului legal de viteză și depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule sub influența alcoolului. Acțiunile s-au desfășurat pe D.J. 108/A pe tronsonul Ulmeni-Fărcașa, pe D.J. 108/P pe tronsonul Oarța de Jos-Bicaz și pe D.J. 182/B Băița de Sub Codru.
În cadrul acțiunilor au fost verificate 37 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.180 de lei”, arată IPJ Maramureș.
Marcel Șerban