PERCHEZIȚIE. Mascații l-au „vizitat” pe Dan Diaconescu

Polițiști din cadrul IPJ Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat azi o percheziție domiciliară, la locuința lui Dan Diaconescu, fostul patron al televiziunii OTV.

„La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit”, transmite IPJ Constanța. 

Dan Diaconescu va fi adus la Constanţa pentru audieri, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Dan Diaconescu ar fi acuzat că a întreținut relații sexuale cu minore ce făceau parte dintr-o rețea de prostituție cu minore, potrivit informațiilor G4Media.

Mihai ROMAN

(Credit foto: Realitatea.net)

cm
cm