PERCHEZIȚII LA VIȘEU. Vizat, un vișeuan de 21 de ani. Ce a făcut

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de polițiștii din Vișeu de Sus, au pus în executare, în cursul zilei de ieri, 12 iulie, trei mandate de percheziție domiciliară în orașul Vișeu de Sus, ocazie cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

„În urma administrării materialului probator în cauză şi cu aportul decisiv al polițiștilor, a fost identificat un tânăr, de 21 de ani, din oraș, bănuit de comiterea faptei de tâlhărie calificată comisă în data de 8 iunie a.c., în incinta unui local din orașul Vișeu de Sus. Față de tânăr este continuată urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

Totodată, sub coordonarea procurorului de caz, față de tânăr a fost luată măsura internării la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, în vederea efectuării unei expertize psihiatrice”, arată IPJ Maramureș.

Marcel ȘERBAN

dh
dh