PIESE MEMORABILE. Ștefan Hrușcă începe turneul ”Un copac cu flori”

Maramureșeanul Ștefan Hrușcă revine în România în prag de primăvară, aducând cu el turneul intitulat ”Un copac cu flori”. În cadrul acestui eveniment, artistul își propune să împărtășească publicului său cele mai îndrăgite melodii folk, care au răsunat de-a lungul carierei sale, evocând astfel spiritul Cenaclului Flacăra.

Concertele vor fi o călătorie muzicală în timp, aducând în prim-plan piese memorabile precum: ”Nunta de flori”, ”Fostele iubiri”, ”Fuga din rai”, ”Vara promisă” sau emoționanta ”Rugă pentru părinți”.

În 1981, Ștefan Hrușcă a pășit în lumea muzicală odată cu integrarea sa în Cenaclul Flacăra, devenind rapid una dintre figurile cheie ale folk-ului românesc. Într-un interval de doar trei ani, între 1981 și 1984, a străbătut țara cu peste 1.000 de concerte, captivând inimile românilor din toate colțurile țării.

Ștefan Hrușcă are în palmares o serie de albume remarcabile, printre care: ”Rugă pentru părinți” (1984), ”Urare pentru îndrăgostiți” (1986), ”Fostele iubiri” (1995), ”Balade speciale” (2007) și, desigur, celebrele discuri de colinde și cântece maramureșene.

Programul turneului din această primăvară: mâine, 4 martie, ora 20 – Teatrul Național I. L. Caragiale București (sala studio), 5 martie, ora 20 – Teatrul Sică Alecsandrescu – Brașov, 6 martie, ora 20 – Teatrul Național Vasile Alecsandri Iași, 7 martie, ora 20 – Casa de cultura a sindicatelor Constanța, 8 martie, ora 20 – Casa de cultură a sindicatelor Galați, 18 martie, ora 20 – Palatul Culturii Tg. Mureș, 19 martie, ora 20 – Casa studenților Cluj-Napoca, 20 martie – Centrul cultural Ion Besoiu Sibiu, 25 martie – Opera Naționala Română Timișoara.

Biletele se găsesc la casa de bilete a sălilor de spectacole și online pe: bilet.ro, blt.ro, cortina-ag.ro, Ticketstore.ro, Proticket.ro.

Maria STOICA

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului