PLIN DE CERȘETORI. Câte amenzi a dat poliția până acum, în Maramureș

Numeroși maramureșeni se plâng de prezența tot mai numeroasă a cerșetorilor. În orașe, în zona supermarket-urilor, cetățenii nu mai pot să-și facă în liniște cumpărăturile, fără să fie abordați de diverse persoane care apelează la mila publicului. În Baia Mare, spre exemplu, sunt unele zone cu cerșetori ”de-ai casei”, pe care deja locuitorii din zonă îi cunosc și pe care îi întâlnesc zilnic.

Ce fac autoritățile pentru a combate și a reduce fenomenul? Dau amenzi și atât. Dacă ele sunt plătite, este o altă poveste… Pe hârtie, și-au făcut treaba, cât le permite legea. În ultima conferință de presă susținută de IPJ Maramureș, s-a prezentat raportul de activitate pe 8 luni. De acolo aflăm că s-au dat în jur de 500 de sancțiuni contravenționale, pentru cerșetorie. Îngrijorări mai mari au fost în ceea ce privește migranții, dacă aceștia au sau nu toate actele în regulă.

”Pe un palier deosebit de important al structurilor de ordine publică sunt situate activităţile informativ-preventive şi de intervenţie desfăşurate în comunitate, materializate într-un total de 13.300 de intervenţii la evenimente, 1.805 de stări conflictuale aplanate, 312 minori plecați voluntari identificați și predați familiilor sau centrelor de ocrotire, 545 de sancțiuni contravenționale aplicate pentru fapte de cerșetorie.
Climatul geopolitic existent a creat un impact imediat atât asupra fluxului de migranți, cât și asupra situației economico-sociale a județului și nu în ultimul rând asupra situației operative.
În acest sens, Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a fost implicat cu resurse umane și materiale semnificative în activități specifice generate de afluxul de migranți, de verificarea legalității șederii acestora, precum și în gestionarea situației operative contextualizate”, au precizat oficialii IPJ Maramureș.

Ana-Maria HOJDA

GlasulMM
GlasulMM