POIENILE DE SUB MUNTE – Depășiri în trafic încheiate prost
Aseară, accident rutier pe drumul județean 187, în Poienile de sub Munte. La fața locului, susține IPJ Maramureș, polițiștii au constatat faptul că, în timp ce un tânăr de 21 ani din Poienile de Sub Munte, a condus un autoturism dinspre Repedea înspre Poienile de Sub Munte, a încercat efectuarea unei manevre de depășire când era și el depășit la rândul său de un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, moment în care cele două autoturisme au intrat în coliziune.
„În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a lovit de mai multe capete de podeț și de gardul unui imobil, după care a revenit pe partea carosabilă. Șoferul de 21 de ani, o pasageră de aceeași vârstă și încă o pasageră de 18 ani, au suferit vătămări corporale fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde nu a fost necesară internarea acestora.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind zero, în ambele cazuri. În cauză, se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează IPJ Maramureș.
Marcel Șerban