
POIENILE IZEI. Lucrări de reabilitare la Drumul de la Prizlopaş
Nici un proiect – indiferent că vorbim despre reabilitare casă de cultură, construcție sală de sport, extindere rețea de canalizare etc – nu are mai mare impact în rândul populației locale precum reabilitarea sau asfaltarea drumurilor din comună, ori a căilor de acces spre zonele mărginașe ale localității sau spre proprietățile aflate în extravilan (terenuri agricole).
Cu resurse minime, care ar descuraja orice administrație locală, Comuna Poienile Izei izbutește să facă minuni și să găsească soluțiile cele mai potrivite pentru doleanțele localnicilor. Astfel, de curând, în localitate s-a reabilitat un nou tronson de drum, mai ales că suntem în pragul sezonului ploios, când multe drumuri deteriorate devin impracticabile.
Primarul Mirela-Lăcrimioara Bîrlea:“Un alt drum, Drumul de la Prizlopaş, a fost reabilitat şi poate fi circulat cu uşurință de către toată lumea. Muncim zilnic, cu multă dăruire şi prioritate, pentru ca drumurile din comună să poată fi circulate, pentru ca oamenii să aibă acces și să ajungă cu uşurință la proprietăți. Cu toți ne dorim o comună înfloritoare, iar noi ne străduim zilnic pentru acest lucru, prin toate proiectele pe care le desfăşurăm în comună”.










