Povestea Fabricii de Sticlărie din Fărcașa și a oamenilor care au făcut istorie

De la un atelier modest la o fabrică în care lucrau peste 500 de oameni, sticlăria din Fărcașa a devenit, timp de mai bine de cinci decenii, unul dintre simbolurile industriei maramureșene. Produsele create aici au ajuns pe mesele și în vitrinele din România, Europa și chiar peste Ocean, iar gravura în sticlă s-a transformat într-o adevărată formă de artă. În spatele fiecărei vaze, fructiere, bomboniere sau serviciu de pahare s-au aflat însă oameni care și-au dedicat viața unei meserii astăzi aproape dispărute.

Anul în care s-au împlinit 600 de ani de la prima atestare documentară a satelor Fărcașa și Sârbi reprezintă un bun prilej pentru a readuce în atenție unul dintre cele mai importante capitole din istoria comunei: existența Fabricii de Sticlărie Fărcașa, unitate care a influențat decisiv dezvoltarea economică și socială a întregii zone.

Pentru generații întregi, fabrica nu a însemnat doar un loc de muncă. A fost motorul economiei locale, sursa principală de venit pentru sute de familii și locul în care talentul, disciplina și priceperea au transformat sticla într-o operă de artă.

O fabrică ce a schimbat destinul unei comunități

În perioada de maximă dezvoltare, peste 500 de oameni din Fărcașa, Sârbi și din localitățile învecinate lucrau în fabrică. Mulți dintre ei își petreceau întreaga viață profesională aici, iar salariile obținute au contribuit la construirea caselor, la educația copiilor și la prosperitatea întregii comunități.

Produsele realizate la Fărcașa erau apreciate pentru eleganță și rafinament. Gravurile executate manual ofereau fiecărui obiect un caracter unic, iar celebrul „Rubin de Fărcașa” devenise un produs recunoscut pe piețele externe, fiind exportat în Germania, Italia, Statele Unite ale Americii și în alte țări.

În vitrinele magazinelor de lux din România, obiectele fabricate la Fărcașa ocupau un loc de cinste, demonstrând că și într-o comună din Maramureș putea lua naștere un produs capabil să concureze cu marile centre europene ale sticlăriei.

Drumul către meseria de gravor

Despre începuturile acestei povești vorbește fostul maistru gravor Ioan Crișan, unul dintre oamenii care și-au dedicat întreaga carieră artei gravurii în sticlă.

Imediat după absolvirea clasei a VIII-a, împreună cu alți paisprezece colegi, a ales să urmeze Școala Profesională de Sticlărie din Turda, în baza unui contract încheiat cu fabrica din Poiana Codrului.

Astăzi poate părea greu de imaginat, însă drumul spre școală, aflată la peste 200 de kilometri distanță, a fost făcut cu un camion descoperit, închiriat de CAP, elevii călătorind pe simple bănci din lemn.

Inițial s-a pregătit pentru meseria de sticlar, însă o problemă medicală apărută în anul al doilea de studiu i-a schimbat destinul profesional. A fost transferat la specializarea  gravură, iar la absolvire a obținut diploma de gravor calificat.

Privind în urmă, Ioan Crișan consideră că școlile profesionale de atunci reprezentau una dintre marile forțe ale sistemului de învățământ românesc.

Tinerii care urmau facultățile deveneau ingineri, profesori sau specialiști în diferite domenii, iar cei care optau pentru școlile profesionale deveneau muncitori foarte bine pregătiți, într-o perioadă în care fiecare meserie avea căutare și prestigiu.

În opinia sa, dispariția acestor școli a creat un gol uriaș pe piața muncii, deficitul de meseriași fiind resimțit și astăzi.

Totodată, fostul maistru apreciază inițiativa administrației locale din Fărcașa, care, prin parteneriatul dintre școala din comună și compania Eaton, a înființat prima școală profesională duală din județ, pregătind o nouă generație de muncitori calificați.

Nașterea Fabricii de Sticlărie Fărcașa

După aproximativ un an și jumătate petrecut la Poiana Codrului, Ioan Crișan și colegii săi au primit vestea că la Fărcașa se construiește o fabrică nouă.

În toamna anului 1973, vizionarul Barta Pityu, ajutat de Gheorghe Mereuț, ridica prima hală a viitoarei Fabrici de Sticlărie Fărcașa.

Deși nu avea studii superioare, Barta Pityu era recunoscut pentru spiritul său întreprinzător. De numele său se leagă și alte investiții importante pentru zonă, precum Autoservice Fărcașa, Moara de la Ardusat sau o brutărie.

Pentru tinerii calificați în meseria de sticlar sau gravor, întoarcerea acasă a fost o alegere firească.

La început, fabrica producea în principal obiecte de artizanat realizate de echipele de sticlari. Treptat însă, secția de gravură și-a făcut simțită prezența, iar valoarea artistică a produselor a crescut considerabil.

Primele lucrări gravate au fost simple scrumiere. Au urmat apoi vase decorative, iar ulterior servicii complete de pahare, sticle ornamentale, bomboniere, fructiere și alte obiecte care necesitau o precizie extraordinară.

 Gravura – meșteșug și artă

În spatele fiecărui obiect se aflau ore întregi de muncă și o tehnică dobândită prin ani de exercițiu.

Ioan Crișan își amintește cu emoție prima echipă alături de care a lucrat: Lenuța Pop, Ana Aftanase, Maria Pop-Boloș, Măriuca Boloș și ucenica Aurica Sas.

Alături de aceștia s-a aflat și unul dintre cei mai apreciați artiști ai fabricii, Aurel Mereuț, considerat de colegi un adevărat maestru al gravurii în sticlă.

Pe măsură ce comenzile se înmulțeau, fabrica se extindea permanent. Au fost construite hale noi, iar secțiile de producție deveneau tot mai complexe.

Ajuns maistru gravor, Ioan Crișan coordona un schimb format din aproximativ 150 de oameni.

În subordinea sa lucrau gravori, muncitoare la însemnat, șlefuitori, periatori și ambalatori, iar fabrica funcționa în două schimburi.

Organizarea muncii era impresionantă, fiecare etapă fiind indispensabilă pentru obținerea unui produs finit de calitate.

Rubinul de Fărcașa – un simbol al eleganței

Poate cea mai cunoscută realizare a fabricii a fost celebrul Rubin de Fărcașa.

Obiectele realizate din această sticlă de un roșu intens, decorate prin gravură manuală, au devenit un simbol al rafinamentului.

Produsele erau solicitate atât pe piața internă, cât și la export, iar aprecierea de care se bucurau demonstra nivelul ridicat al meșteșugului practicat la Fărcașa.

Fiecare piesă purta amprenta celui care o realiza, iar gravura transforma obiectele utilitare în creații artistice.

O fabrică, o familie

Pentru oamenii locului, fabrica nu reprezenta doar un angajator.

Aici se legau prietenii, se întemeiau familii, se formau generații întregi de meseriași.

Copiii creșteau văzându-și părinții mergând zilnic la schimb, iar identitatea localității era strâns legată de activitatea fabricii.

Mulți dintre foștii angajați păstrează și astăzi acasă pahare, fructiere sau vaze realizate chiar de mâinile lor ori ale colegilor, adevărate mărturii ale unei epoci în care munca manuală era apreciată și respectată.

 Începutul sfârșitului

După schimbările economice de la începutul anilor ’90, industria sticlei din România a intrat într-un declin accentuat.

Numeroase fabrici cu tradiție – Turda, Bistrița, Avrig, Gherla, Mediaș, Dorohoi, Poiana Codrului sau Fărcașa – și-au redus drastic activitatea ori au dispărut complet.

Odată cu ele s-au pierdut și numeroase meserii care necesitau ani întregi de pregătire și experiență.

Ioan Crișan regretă profund dispariția acestui meșteșug și își amintește cu respect de fostul director al întreprinderii FAIMAR, Mircea Chirilă, un manager vizionar care afirma că își dorește ca produsele de ceramică și sticlărie fabricate în Maramureș să ajungă „pe mesele regilor petrolului”.

Această ambiție reflecta încrederea pe care conducerea o avea în valoarea produselor românești și în priceperea muncitorilor.

O moștenire care merită păstrată

Astăzi, halele fabricii nu mai răsună de zgomotul roților de gravat și al atelierelor de prelucrare.

Au rămas însă amintirile, fotografiile și obiectele realizate de artizanii din Fărcașa, fiecare piesă spunând povestea unei comunități care a cunoscut dezvoltarea prin muncă și profesionalism.

Gravura în sticlă practicată la Fărcașa nu a fost doar o activitate industrială. A fost o artă care a îmbinat talentul cu precizia, răbdarea cu inspirația și tradiția cu performanța.

Istoria Fabricii de Sticlărie Fărcașa este, în fond, istoria oamenilor care au construit-o. Oameni simpli, dar excepționali prin ceea ce au creat. Ei au demonstrat că din mâinile unor meseriași dedicați se pot naște obiecte capabile să impresioneze lumea întreagă.

Astăzi, când meseriile tradiționale sunt tot mai rare, iar industria românească și-a pierdut multe dintre reperele sale, povestea sticlarilor și gravorilor din Fărcașa rămâne un exemplu de profesionalism, talent și demnitate. Este o pagină importantă din istoria comunei, care merită cunoscută și transmisă generațiilor viitoare, pentru ca memoria unei industrii care a făcut cinste Maramureșului să nu se piardă niciodată.

Mircea Paușeniuc