POVESTIRILE LUI PAUȘENIUC. Buruienile în fața apocalipsei cu erbicid
Azi am ieșit să erbicidez porumbul.
Mi-am pregătit rețeta pentru soluția de stropit, am umplut atomizorul, l-am pus în spate și-am pornit spre holda semănată cu porumb, echipat de parcă plecam într-o misiune NATO împotriva buruienilor
Nici n-am ajuns bine lângă șură că am auzit foșnete suspecte prin iarbă.
Buruienile țineau ședință de urgență.
— Atențieee! Vine omul cu parfum de moarte!
— Nu e parfum, proasto, e erbicid!
— Tot aia! Dacă-l inhalezi, te usuci înainte să apuci să faci sămânță!
O pălămidă mai bătrână, care prinsese și CAP-ul, și colectivul, și trei secete, a început să dea ordine:
— Toate buruienile mici, băgați-vă sub bulgări! Lobodă, tu stai lângă porumb să creadă că sunteți rude! Iar tu, pirule, culcă-te la pământ și prefă-te că ești grâu!
Din spate, un fir de știr băgăcios întreabă:
— Da’ de ce ne urăște omul așa tare? Noi, ce i-am făcut?
— Exact! zise o păpădie indignată. Noi nici măcar nu-l costăm bani! Ieșim gratis! Creștem singure! Suntem autonome! Eco! Bio! Fără întreținere, doar cu apă, care pică din cer!
O costreiță filozoafă oftează:
— Omul e ciudat rău… Pentru a cultiva porumbul execută o grămadă de lucrări: ară, frezează, fertilizează, cumpără sămânță, seamănă, irigă, stropește cu soluție, iar la final mai plătește și recoltatul. Pe noi? Ne plouă puțin și gata, suntem aici, zâmbitoare și viguroase!
Atunci, o buruiană mică și naivă întreabă:
— Și dacă suntem mai ieftine și mai rezistente… de ce nu ne cultivă pe noi?
S-a făcut liniște.
Până și pălămida a rămas pe gânduri.
Doar porumbul, care abia scotea și el capul dintre bulgări, a foșnit superior și cu aroganță:
— Pentru că eu fac mălai, mă! Pentru mămăligă, pentru păsări si animale. Voi faceți doar oboseală și nervi!
Fix atunci am pornit atomizorul.
S-a auzit un țipăt colectiv:
— FUGIIIIȚI! A PORNIT DRAGONUL!!!
Și-atunci am văzut o păpădie cum își împrăștia puful disperată, de parcă-și evacua neamurile din calea războiului.
MIRCEA PAUȘENIUC
