POVESTIRILE LUI PAUȘENIUC. Cea mai scurtă carieră de hackeri din România – Trei pensionari și un plan de „0” milioane
Se spune că pensionarii n-au ce face. Mare minciună! Au o grămadă de treabă. Numai că, atunci când termină cu treaba, mai inventează încă una. De regulă inutilă, dar foarte interesantă.
Am doi veri, Ioan Borota și Jenu Fărcășanu. Ne mai întâlnim din când în când în Baia Mare, ori mă vizitează ei la Fărcașa, unde rezolvăm cele mai importante probleme ale planetei la câte o cafea. Suntem oameni serioși. Nici unul nu fumează, nici unul nu bea alcool. Singurul viciu pe care ni l-am păstrat este admirația pentru femei. Doar admirația! Că la vârsta noastră nici colesterolul nu mai are încredere în noi.
La una dintre aceste ședințe de înalt nivel strategic am început, inevitabil, să discutăm politică. Și cum în România fiecare cetățean se pricepe la politică, fotbal și agricultură, ne-am priceput și noi.
Țara era într-o harababură de zile mari. Guvernul se clătina ca o căruță fără o roată, președintele părea atât de dezorientat încât, dacă l-ai fi întâlnit pe stradă fără să-l cunoști, ai fi zis că tocmai evadase de la balamuc și întreabă unde-i gara.
Premierul Bolojan se apucase de reforme serioase. Tăia în carne vie, fără anestezie. Eliminarea sinecurilor, reorganizări, economie… lucruri care, în România, provoacă reacții alergice severe la politicienii obișnuiți să trăiască din buget.
Iar la Mediu, Diana Buzoianu intrase cu bocancii în mafia pădurilor, a ocoalelor silvice și a apelor. Atât de hotărâtă era, încât prin unele birouri se spune că dosarele au început să tremure singure pe rafturi.
Numai că reformele astea stricau socotelile băieților deștepți.
Și atunci, într-o ședință imaginară pe care noi am reconstruit-o după logica românească, unul dintre senatorii roșii ar fi întrebat:
– Ce facem, fraților? Rămânem la guvernare și nu mai furăm… sau votăm moțiunea și ne continuăm liniștiți potlogăriile?
Altul nici n-a stat pe gânduri:
– Cum să mai suportăm asemenea chin? Omul și mai ales nebuna asta de Diana, ne taie toate izvoarele de finanțare!
Un al treilea a lovit masa cu pumnul:
– Jos guvernul!
– Dar sunt și miniștrii noștri acolo!
– Nu contează, jos și ei. Se sacrifică pentru binele partidului si, mai ales, al nostru!
Zbucium în Parlament, circ, haos, împroșcături si invective aruncate de la tribună și în final votul fianl, total nefavorabil Guvernului reformator Bolojan!
Și uite-așa moțiunea trecu, guvernul căzu, iar cei care îl dărâmaseră se retraseră strategic în opoziție, ca să nu-i pună cineva, Doamne ferește, să și guverneze.
Noi sorbeam cafeaua și mai comentam situația.
La un moment dat mi-a venit ideea.
– Dragii mei, verișori de gradul 1 și 2, am găsit soluția!
Amândoi s-au uitat la mine cu aceeași expresie cu care te uiți la cineva care spune că a descoperit leacul pentru bătrânețe.
– Ce soluție?
Am coborât vocea conspirativ.
– Ne facem hackeri!
S-au uitat unul la altul.
Apoi iar la mine.
Apoi încă o dată unul la altul.
Parcă verificau dacă nu cumva băusem cafeaua cu motorină.
Borota a întrebat încet:
– Și… ce-ar trebui să facem, mai exact?
– Simplu! Înființăm o rețea națională de pensionari. Ei ne spun care politicieni sunt corupți. Noi inventăm tot felul de scenarii și îi păcălim exact cum îi păcălesc escrocii pe oameni. Le spunem că un nepot a făcut un accident, că trebuie bani urgent, că s-a blocat un cont… din astea. Luăm doar de la hoți. De la cinci mii de euro în sus. Gândiți-vă numai câți corupți sunt! Ne îmbogățim până la Crăciun!
S-a făcut o liniște de puteai auzi muștele discutând între ele.
Borota privea în ceașca de cafea ca și cum acolo era viitorul României.
În cele din urmă ridică ochii.
– Măi, vărucu… nu zic că n-aș veni. Chiar mi-ar plăcea. Dar vezi tu… eu am program. La opt iau pastilele. La nouă micul dejun. Apoi buda, uneori si înainte de 9. După masă trebuie să dorm o oră. Apoi ies la plimbare. Dacă tocmai atunci mă sună un politician și trebuie să-l păcălesc? Ce fac? Îl rog să mă sune după somnul de frumusețe? Eu am optzeci de ani. Nu mai pot lucra sub presiune. Întreab-o și pe Luci dacă nu mă crezi.
Am dat din cap înțelegător.
Jenu Fărcășanu încă învârtea lingurița în ceașcă. Eram convins că nu mai căuta zahărul, ci inspirația.
În cele din urmă zise:
– Văru, îți mulțumesc pentru încredere. Sincer, m-aș fi băgat. Dar trebuia să-mi spui acum vreo doi ani. Eram liber, liberuț. Acum sunt om de afaceri.
– Cum adică?
– Mi-am cumpărat șaisprezece ari de teren în Berchez! Am livadă. Trebuie să văruiesc pomii, stii că spun adevărul că doar ne-am înțâlnit la Dedeman când am cumpărat gălețile cu varul ăla special, mai trebuie să-i stropesc, să cosesc iarba și să fiu atent să nu lovesc greierașii cu motocoasa. Mai am și o căbănuță, dau cu mătura, sterg geamul, aerisesc, îmi spăl singur ceasca de cafea. Heredie multă. Tocmai am turnat o placă de beton și-mi fac un barbecue. După aceea trebuie întreținut. Când termin, vă invit la un grătar.
A făcut o pauză și a continuat foarte serios:
– Și nici în oraș nu-s liber. O duc pe Dia la serviciu, o aduc de la serviciu, mai merg și în Valencia la băiat… sunt ocupat până peste cap.
Apoi a zâmbit.
– Dar dacă reușești să-i jumulești pe corupți… poți să-mi virezi și mie niște euroi în cont că-ți las ușa deschisă.
Borota a sărit imediat:
– Și mie! Eu accept fără niciun sacrificiu!
Atunci am înțeles că afacerea noastră începea să semene cu partidele politice: nimeni nu voia să muncească, dar toți erau pregătiți să împartă profitul.
S-a lăsat iar liniștea.
Muștele își reluaseră concertul.
Cafeaua dispăruse.
M-am ridicat și am pus capăt celei mai scurte cariere de hackeri din istoria României.
– Știți ceva? Dă-le-n beteșig de afaceri! Ne-ajung banii pe care-i avem. Și, oricum, nu putem mânca cu două linguri deodată. Haideți să fim sănătoși si să ne bucrăm de pensie!
Borota a aprobat imediat:
– Așa-i, vărucu!
– Total de acord! a completat Jenu.
Și uite-așa s-a destrămat cea mai periculoasă organizație de hackeri pensionari din Europa înainte să se înființeze.
N-am spart niciun cont.
N-am păcălit niciun politician.
N-am câștigat niciun euro.
Dar am băut o cafea bună, am râs pe săturate și am demonstrat încă o dată că pensionarii pot schimba lumea…
…numai dacă nu-i prinde ora pastilelor sau tăiatul ierbii.
Mircea Paușeniuc
