POVESTIRILE LUI PAUȘENIUC. Orbul găinilor și farul Loganului – o înțelegere cât se poate de amiabilă

Zi frumoasă de vară, cu lumea plecată în concedii și elevii în vacanță. În aerul încins la vreo 38 de grade plutea o oarecare plictiseală, amestecată cu miros de asfalt încins și leneveală de sezon.

Fiind în trecere prin Baia Mare, intru în parcarea de la Lidl-ul de lângă benzinăria MOL. În parcare, liniște și pace. Foarte puține mașini. Parcă era parcarea mea personală.

Parchez în prima linie, cu fața spre MOL și intru liniștit în magazin. Îmi fac cumpărăturile cu responsabilitate, conform listei primite de la Cristina și, drept răsplată pentru această performanță gospodărească, îmi cumpăr și o înghețată mare, pe care de-abia așteptam s-o savurez.

Îmi pun cumpărăturile în portbagaj, intru în mașină, pornesc aerul condiționat și mă așez relaxat la volan. Nicio grabă. Așa că încep să ling înghețata, savurând fiecare aromă, fiecare textură, fiecare clipă de fericire.

Înainte să pornesc, mă asigur conștiincios. Mă uit în spate. Nimic!

Nicio mașină.

Semnalizez regulamentar și dau să ies din parcare.

N-apuc însă să fac decât vreo doi metri și… ZBANG!

Un zgomot înfundat răsună în spatele meu.

Frână. Stop. Cobor din mașină să văd ce s-a întâmplat.

Și atunci vine revelația.

Lovisem singura mașină din parcarea din spatele meu!

Era un Logan, parcat regulamentar, iar eu reușisem performanța să-mi opresc stopul din stânga exact în farul din dreapta al Loganului.

M-am uitat la mașină, m-am uitat la far și, pentru o clipă, m-am întrebat dacă nu cumva înghețata îmi afectase vederea.

Ce era de făcut acum?

Simplu: trebuia să-mi asum fapta.

Intru în magazin și o abordez pe casieriță:

— Nu vă supărați, aveți cumva microfon?

Casierița se uită la mine puțin nedumerită.

— Îmi pare rău, nu avem. Dar de ce?

— Am făcut o prostioară și vreau să anunț la microfon.

Mă gândesc o secundă și adaug:

— Dar nu-i bai, voi striga cu voce tare.

Și, fără să mai aștept vreo replică, încep să strig:

— Al cui este autoturismul Logan, cu numărul MM-02…?

Imediat îmi răspunde o doamnă care tocmai își achita cumpărăturile:

— Al meu? De ce?

— Haideți până afară și o să vă arăt.

Doamna plătește și mă urmărește curioasă în parcare.

Ajunși lângă mașini, îi arăt „opera de artă”.

— Uitați… Îmi pare rău! Am vrut să ies din parcare și, pur și simplu, parcă am avut orbul găinilor. N-am văzut nimic în spate și v-am spart farul de la mașină. Îmi cer scuze!

Doamna se uită la mașină, apoi la mine.

Și mă întreabă foarte calm:

— Doar atât? Aveți asigurare?

— Da.

— Atunci nu-i nicio problemă. Sunt convinsă că n-ați făcut-o cu intenție și că a fost pur și simplu un accident nefericit. Unde aveți încheiată asigurarea?

I-am spus.

— Ok, știu unde au sediul. Urcați în mașină și haideți după mine.

În momentul acela am rămas sincer uluit.

Mă așteptam la orice: nervi, reproșuri, înjurături, poate chiar o analiză detaliată a arborelui meu genealogic.

Dar nimic.

Nici „Ai fost orb?”, nici „Nu poți să te uiți?”, nici „Ce naiba ai făcut?”.

Doar calm, politețe și bun-simț.

Am mers la sediul societății de asigurări, am completat actele necesare, i-am dat doamnei documentele, iar ea, la final, mi-a întins o carte de vizită. Era medic stomatolog.

Ne-am despărțit civilizat, aproape ca două cunoștințe vechi. Ba chiar ca doi prieteni.

Eu am plecat apoi direct la un atelier de dezmembrări, mi-am cumpărat un alt stop, l-am montat și am pornit spre casă.

Iar cei din familie n-au bănuit absolut nimic din drama prin care trecusem.

Nici măcar n-au aflat că, în acea zi, fusesem la un pas să transform o banală înghețată într-un episod din „Dosarele parcării de la Lidl”.

Dar întâmplarea asta mi-a rămas în minte și m-a învățat ceva.

Oricât de mare ar fi paguba pe care ți-o provoacă cineva din greșeală, nervii nu repară nimic.

Un accident rămâne un accident. Dacă omul își asumă greșeala, problema se poate rezolva civilizat.

Cu înjurături, scandal, amenințări și nervi nu repari nici farul, nici bara și nici ziua nimănui.

Uneori, cea mai bună „înțelegere amiabilă” începe cu două cuvinte simple:

„Îmi pare rău.”

Iar dacă ai și asigurare… cu atât mai bine.

Singura problemă e să nu ai și orbul găinilor în dotarea standard a mașinii!

MIRCEA PAUȘENIUC