PRIBILEȘTI. Accident mortal produs de un bărbat care a ieșit cu mașina din curtea unui imobil

Accident rutier mortal petrecut aseară, 19 decembrie, la ora 20.04, în localitatea Pribilești, pe drumul județean 108E. La fața locului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier, care au stabilit faptul că, la ieșirea din curtea unui imobil, o autoutilitară condusă de către un bărbat de 49 de ani, din Bârsana, a acroșat poarta unui imobil și un autoturism parcat, după care s-a oprit într-un șanț.

„La fața locului s-au prezentat două echipaje S.M.U.R.D. care au acordat primul ajutor conducătorului autoutilitarei, ulterior fiind declarat decesul. În calitate de pasager în autoutilitară se afla un bărbat de 57 de ani, care nu a suferit vătămări corporale în urma evenimentului rutier.

Circulația rutieră în zona producerii accidentului a fost închisă pentru aproximativ 20 de minute. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, arată IPJ Maramureș.

Marcel ȘERBAN

 

 

 

dh
dh