
PRIMARI NEMULȚUMIȚI – Ionel Bogdan, acuzat că împarte banii primăriilor după culoarea politică
Sunt primari în Maramureș care sunt nemulțumiți de modul cum actuala conducere a județului, în speță Ionel Bogdan, împarte banii către primării. Primarul care a spus lucrurilor pe nume este cel din Cupșeni, Lucia Chermezan, care trage un semnal de alarmă că banii către primării se dau în funcție de culoarea politică.

„Când văd că suntem absolut INEXISTENȚI pentru conducerea județeană și, mai mult, când văd că alții ies și SE LAUDĂ GRATUIT cu sume pe care NU le-au adus în comună, nu pot să tac. Am încercat să mă abțin, dar fierbe în mine dezamăgirea că acest președinte penelist care conduce Maramureșul la nivelul CJ nu dă niciun ban pentru noi. Și când mai văd că vicele nostru penelist, INCAPABIL să aducă fonduri de la șeful său de partid se laudă pe munca altora, simt că trebuie să clarific câteva aspecte. ȘI LE VOI CLARIFICA!
Cupșeniul a primit, prin LEGEA BUGETULUI DE STAT, suma de 2,5 miliarde lei vechi. Acești bani sunt NEGOCIEREA EXCLUSIVĂ la București a deputatului PSD Maramureș, fost președinte al Consiliului Județean, Gabriel Zetea, cel care are sprijinul președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Ca să înțelegeți, din banii pe care CJ Maramureș i-a primit la rectificarea bugetară, 81% din fonduri au mers doar către primăriile conduse de PNL!!!! Restul de bani, puțini la număr, s-au dat către USR și către câteva comunități social-democrate, care probabil au fost mai insistente. Vicele nostru penelist NU A REUȘIT să aducă NICIUN BAN în Cupșeni, dar se laudă cu banii pe care i-am obținut strict pe filiera social-democrată! Dacă cineva nu crede, poate să îl întrebe direct pe penelistul Ionel Bogdan ce are cu noi, cei din Cupșeni, cu cei din Vima Mică sau din Suciu de Sus, cele trei comune conduse de PSD, pentru că aici, în Țara Lăpușului, doar noi NU AM PRIMIT FONDURI de la Consiliul Județean. Cele 5 comune cu primari PNL au primit! Și puteți verifica și asta, că nu e greu! Și aștept ca Nicu Bude să ne explice DE CE șeful lui de partid și de la CJ nu dă DOI BANI pe el, pentru că am înțeles că noi nu contăm pentru conducerea executivă a Consiliului Județean. Dar nici vicele lui nu contează?”, spune Lucia Chermezan pe pagina sa de facebook.
Acesta reamintește faptul că în anii în care la președinția CJ Maramureș s-a aflat Gabriel Zetea, „asemenea inechități nu au fost NICIODATĂ! Pentru că președintele Gabriel Zetea a știut mereu să fie OM, așa cum ne dovedește și acum și a dat bani tuturor primăriilor din Maramureș, indiferent de culoarea politică a primarului! Și că tot avem mult timp de sărbători, vă invit să meditați la spusele mele…. Și DA, să nu uităm să fim mai buni, chiar dacă ne doare sufletul de răutatea celorlalți!”.
Marcel Șerban