Primii pasageri au intrat deja în noul terminal al Aeroportului Internațional Maramureș

Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș: Este un moment pe care îl așteptăm de foarte mulți ani. Începând de ieri, pasagerii primelor două curse, cea sosită de la București și cea venită din Paris au fost primiți în noul terminal al Aeroportului Internațional Maramureș.
Vineri am recepționat oficial lucrările, iar sâmbătă s-a muncit până târziu pentru ultimele reglaje, mutarea echipamentelor și punerea la punct a fiecărui detaliu. Duminică dimineață, noul terminal și-a deschis porțile pentru primii săi pasageri. Mă bucur enorm că Maramureșul are, în sfârșit, un terminal modern, primitor și bine compartimentat, construit la standardele pe care le merită oamenii acestui județ și toți cei care ne trec pragul.
Vechiul terminal a fost construit în anii ’60. Timp de peste șase decenii și-a făcut datoria, însă era evident că Maramureșul avea nevoie de un aeroport adaptat cerințelor de astăzi. Construcția noului terminal a început în urmă cu exact trei ani. În realitate, proiectul a însemnat derularea simultană a trei contracte majore: unul pentru construirea terminalului și alte două pentru dotarea acestuia cu echipamentele necesare funcționării.
Investiția în terminal s-a ridicat la aproximativ 45 de milioane de euro și a fost realizată din fonduri europene, din fonduri guvernamentale și cu contribuția Consiliului Județean Maramureș. În paralel au fost derulate contractele pentru achiziția autospecialelor aeroportuare de stingere a incendiilor, deszăpezire, transport bagaje și alte utilaje specifice, precum și contractul privind echipamentele de securitate aeroportuară. Mai mult decât terminalul în sine a fost nevoie să fie realizată infrastructura care lipsea din proiectul inițial: drumurile de acces, drumul perimetral, platformele de staționare, zona de bagaje, spațiile tehnice și toate facilitățile necesare funcționării unui aeroport modern.
Din păcate, în cazul echipamentelor de securitate au fost identificate neconformități importante, ceea ce a întârziat punerea în funcțiune a terminalului și a generat un prejudiciu pentru Consiliul Județean Maramureș. În prezent analizăm toate aspectele juridice și contractuale, iar după finalizarea acestora vom lua toate măsurile necesare pentru recuperarea prejudiciului și stabilirea răspunderii celor implicați.
Le mulțumesc tuturor instituțiilor care au făcut posibilă această mutare într-un timp foarte scurt: Serviciului Român de Informații, Poliției de Frontieră, Autorității Vamale și Poliției Transporturi, care au depus un efort considerabil pentru relocarea echipamentelor și operaționalizarea noului terminal.
Un merit deosebit pentru finalizarea cu succes a acestui proiect îl are actualul director al Aeroportului Internațional Maramureș, Dorin Buda, care în ultimul an a urmărit îndeaproape remedierea tuturor neconformităților și ducerea investiției la bun sfârșit. Îi mulțumesc și lui Ionuț Caraba, directorul de dezvoltare al aeroportului, pentru implicarea în amenajarea noului terminal și pentru modul în care a contribuit la transformarea acestui spațiu într-un loc modern, funcțional și reprezentativ pentru Maramureș
Nu am organizat o inaugurare cu panglici și festivisme. Am considerat că cel mai important moment este acela în care primii pasageri intră pe ușă și folosesc efectiv această investiție. Pentru mine, aceasta este adevărata inaugurare. În holul terminalului se îmbină tradiția și modernitatea. Elemente inspirate din patrimoniul maramureșean se întâlnesc cu tehnologia și facilitățile de care au nevoie astăzi cei care călătoresc.
Mă bucur că, după atâția ani, Maramureșul are un aeroport pe măsura potențialului său. Un aeroport care îi primește cu respect pe cei care vin acasă și pe cei care aleg să descopere frumusețile județului nostru.
Bine ați venit în noul terminal al Aeroportului Internațional Maramureș!
GlasulMM
GlasulMM