
PRINS LA VOLAN FĂRĂ PERMIS. Tânăr de 28 de ani depistat de polițiști în Săliștea de Sus
Sâmbătă, în jurul orei 22:50, în timp ce efectua activități de patrulare în orașul Săliștea de Sus, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani.
Acesta nu a putut prezenta polițiștilor permisul de conducere, iar primele verificări au relevat că valabilitatea inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă auto era expirată.
În cadrul verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, urmând a fi dispuse măsuri legale.