PRO SAU CONTRA despre alegerea sexului bebelușului. Ce spun medicii

Spitalul Județean de Urgență Baia Mare oferă posibilitatea cuplurilor care au dificultate în a avea un copil, de a apela la inseminare artificială, pentru a avea un copil. Acest serviciu este oferit deocamdată la cerere și procedura se plătește, tariful fiind de 600 lei. Oficialii instituției spun că se pot adresa și femeile singure, care doresc să aibă un copil, atâta timp cât situația juridică este clarificată. Pe lângă inseminarea artificială, se fac demersuri astfel încât în viitorul apropiat la unitatea medicală să poată fi făcute și proceduri de fertilizare în vitro (FIV). Demersurile în acest sens au început deja și totul ar putea fi gata până la sfârșitul anului.

Chiar dacă cuplurile vor fi ajutate să aibă un copil, nici nu se va lua în discuție alegerea sexului bebelușului, chiar dacă acest lucru este posibil din punct de vedere medical. ”Aici intrăm într-un domeniu destul de controversat, discutabil din punct de vedere al eticii, cercetării și al eticii medicale. În teorie, posibilitatea asta există, în realitate, in punct de vedere al eticii medicale acest lucru nu este posibil, este incorect. Vă spun asta ca și titular al lucrărilor de etică de la Facultatea de Asistenți Medicali. Noi, în momentul în care alegem o tehnică de reproducere asistată nu avem dreptul să intervenim în materialul biologic. Putem să ajutăm, dar nu să intervenim, Medical este neetic”, a declarat Lucian Bogdan, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA