PROBLEMĂ. În șase școli din Maramureș se învață în schimbul 2

Șase unități de învățământ din județul Maramureș se confruntă cu o problemă acută legată de spațiul insuficient, iar elevii sunt nevoiți să facă ore în schimbul doi. Patru dintre aceste unități se află în zone urbane, respectiv Baia Mare și Sighetu Marmației, iar două în mediul rural, la Poienile de Sub Munte.

  • la ”Iorga”, 14 clase trebuiau să aibă program pe după-amiază

Potrivit declarațiilor prof. Mihai Pop, inspector școlar general, în cadrul Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga” din Baia Mare s-a gândit o soluție pentru a face față acestei provocări. Tradițional, instituția funcționa în două schimburi, însă anul acesta, majoritatea elevilor învață dimineața. Prin relocarea a 7-8 clase primare într-un corp de clădire amenajat la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță”, doar două clase de la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” sunt afectate de programul pe după-amiază.

”La Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” am reușit anul acesta să rezolvăm problema. Ar fi trebuit să avem 14 clase pe după-amiază. ”Iorga” a fost, prin tradiție, o școală în care se făcea program în 2 schimburi, iar anul acesta școlar e prima oară când marea majoritatea a elevilor învață pe dimineață. Am reușit să luăm un corp de clădire de la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” pe care l-am amenajat și unde avem 7-8 clase din învățământul primar. Prin urmare, doar 2 clase de la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” învață pe schimbul doi”, a explicat pentru Glasul Maramureșului Mihai Pop, inspector școlar general.

  • toate clasele de liceu de la LPS sunt incluse în schimbul 2

Situația este similară și în alte două unități de învățământ din Baia Mare. La Școala Gimnazială ”Lucian Blaga” există cinci clase cu program după-amiază, iar la Liceul cu Program Sportiv (LPS) toate clasele de liceu sunt incluse în schimbul 2, tot din cauza lipsei de spațiu.

”Tocmai aspectul acesta m-a convins că trebuie să gândim la Colegiul Tehnic ”Aurel Vlaicu” o școală puternică, cu profil sportiv”, a adăugat inspectorul școlar general.

Totodată, în Sighetu Marmației, la Școala Gimnazială ”George Coșbuc”, cinci clase au program pe după amiază.

  • în Poienile de Sub Munte, lipsă acută de spații

Și Școala Profesională și Școala Gimnazială Nr. 4, ambele din comuna Poienile de Sub Munte, se confruntă cu lipsa spațiilor, ceea ce determină continuarea programului pe după-amiază pentru mai multe clase.

”În Poienile de Sub Munte, la Școala Profesională avem opt clase pe după-amiază, iar la Școala Gimnazială nr. 4 sunt 14 clase care funcționează în schimbul 2. Tot din lipsă de spațiu. Deși există o școală complet reabilitată, terminată în 2020, iar anul acesta am mai deschis un corp de clădire reabilitat, spațiile sunt total insuficiente”, a arătat Mihai Pop.

  • problemă rezolvată la ”Șincai”

Între timp, la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare, s-a rezolvat problema, iar elevii nu mai fac ore în schimbul 2.

”Se mai lucrează, cred, în câteva săli, la parter, 90% e finalizat, dar școala este complet funcțională și nu mai avem clase care să învețe pe după-amiază. Când vom reuși să finalizăm și partea de bucătărie, va fi o școală extraordinară. Cred că este una dintre cele mai frumoase școli din România”, a concluzionat inspectorul școlar general.

Maria STOICA

Maria Stoica
Maria Stoica