PROBLEMĂ NEREZOLVATĂ. Ciorile de la intrarea în Baia Mare fac probleme fermierilor din Recea

De o bună bucată de vreme, la intrarea în Baia Mare, în zona străzii Europa, intersecție cu drumul european, s-au aciuat… ciorile. În zona Auchan copacii sunt „negri”, la câte ciori sunt acolo, ciori care încep să devină o tot mai mare problemă, mai ales pentru fermierii din zonă. Asta dincolo de gălăgia pe care o fac zilnic. O problemă nerezolvată. Încă.

„Colonia de ciori care s-a așezat la intrarea în Recea ne face probleme. Ne este groază ce se întâmplă. Ciorile se pregătesc de reproducție, ne fac probleme și ce ne doare cel mai mult e că vor începe însămânțările de primăvară. Apel disperat pentru toți cei care ne pot ajuta. Peisaj dezolant la intrarea în Baia Mare, păsările nu au nicio vină poate, dar sperăm să fim ajutați să rezolvăm această problemă”, spune primarul din Recea, Pavel Octavian.

FOTO ro.wikipedia.org

Marcel ȘERBAN

dh
dh