Problemele de comunicare la nivel de cuplu
Atunci când facem referire la o relaţie de lungă durată, inevitabil ataşăm şi partea mai puţin confortabilă a acesteia, şi anume, conflictele inerente. Mulţi dintre noi, avem tendinţa ca tunci când acestea apar, să le evităm, să ne comportăm ca şi când acestea nu ar exista, sau prin contrast, să le investim cu o importanţă exagerată. Astfel încât, calea de mijloc şi aplicabilitatea a ceea ce în teorie ştim că este sănătos, devine foarte dificil de implementat uneori. Relaţia de cuplu declanşează în noi cam tot ceea ce deseori încercăm să menţinem în partea de culise, aspecte care au legătură cu istoricul nostru şi cu maniera în care am metabolizat experienţele trăite din categoria nu celor mai fericite şi împlinitoare. Iar aici ne regăsim pe un teren vulnerabil. Ne lovim de un tipar şi de o repetiţie. Iar pentru ca aceste mecanisme să nu ne saboteze continuu, este necesar să le identificăm şi să lucrăm asupra lor, ceea ce reprezintă un proces deloc facil pentru noi. După cum o spune şi titlul, astăzi am să fac referire la problemele de comunicare survenite între cei doi parteneri la nivel de cuplu. Studiile arată că o femeie vorbeşte în medie pe zi aproximativ 25.000 de cuvinte, iar un bărbat 10.000 de cuvinte dintre care 9.000 se consumă la locul de muncă, în cazul ambilor parteneri. Plecând de la acest raport, concluzionăm faptul că un bărbat la finalul zilei resimte un rezervor nealimentat în acest sens, pe când o femeie prezintă disponibilitate în a vorbi dar şi în a-şi asculta partenerul (care deja este epuizat după cum specificam). Am ales să punctez acest capitol legat de comunicarea dintre cei doi, plecând de la disconfortul pe care îl acuză deseori femeia la nivel de cuplu, privind subiectul în speţă. Aceasta resimte lipsa unei conectări profunde şi reale cu partenerul, discuţii menţinute cu precădere la suprafaţă şi prea puţine cu semnificaţie. O stare de neapartenenţă şi de a nu ajunge realmente în universul celuilalt. Dacă aruncăm o privire şi asupra educaţiei primite, observăm cum femeile sunt încurajate dintotdeauna în a-şi exprima emoţiile prin care trec, iar bărbaţii sunt îndemnaţi să blocheze acele stări care le-ar putea atribui o imagine vulnerabilă în faţa celorlalţi. Astfel încât, uneori pare că ne situăm la poli opuşi, în două extreme. Spun asta deoarece femeile pot să devină mult prea emoţionale ca şi manieră a gândirii, iar bărbaţii, mult prea pragmatici, ceea ce ne va conduce spre teritorii în care ne este tot mai dificil să ne întâlnim unul cu celalalt.
Relaţia de cuplu reprezintă o entitate vie. Este necesar să alegem să facem parte din ea cu adevărat, la fel cum este extrem de important să ştim despre noi, despre cine suntem, deoarece asta vom căuta ulterior să punem în scenă. Pentru că noi, oamenii, nu tindem spre fericire (deşi asta declarăm mereu, nu este aşa?), ci spre ceea ce ne este familiar, ceea ce este deja cunoscut creierului nostru!
Psiholog Clinician,
Alexandra Marcu
