PROGRAM EDUCAȚIONAL SPECIAL cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor

Interact Vișeu de Sus a organizat, în perioada 17–25 noiembrie 2025, o serie de workshopuri dedicate prevenirii violenței domestice și fenomenului de femicid.

Vișeu de Sus, 2025 – Interact Vișeu de Sus urmărește desfășurarea unui program educațional special, derulat între 17 și 25 noiembrie 2025, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. Inițiativa își propune să atragă atenția asupra unei probleme sociale extrem de grave: violența domestică și creșterea alarmantă a cazurilor de femicid în România.

Proiectul are ca obiectiv principal crearea unui spațiu de reflecție în rândul tinerilor asupra noțiunii de violență în general și a celei domestice în particular. Prin sesiuni interactive, elevii sunt invitați să analizeze cauzele, formele și consecințele acestui tip de abuz, precum și impactul profund pe care îl are asupra comunităților.

În cea de-a doua etapă a programului, Interact Vișeu de Sus va organiza activități participative și jocuri educaționale menite să dezvolte empatia, înțelegerea și capacitatea tinerilor de a recunoaște și combate violența împotriva femeilor. Aceste exerciții îi vor ajuta pe participanți să conștientizeze complexitatea fenomenului și necesitatea implicării civice în prevenirea escaladării femicidului.

Pentru Interact educația și dialogul sunt pași esențiali în schimbarea mentalităților. Astfel, fiecare tânăr participant poate să înțeleagă cât de important este să recunoască semnele violenței și să contribuie la formarea unei comunități sigure și empatice.

Prin acest demers, organizația își reafirmă angajamentul de a promova valori precum respectul, egalitatea și responsabilitatea socială, contribuind activ la formarea unei generații mai conștiente și mai implicate.

Monica GRAD

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

GlasulMM
GlasulMM