
PROIECT. Centru de Permanență la Bârsana
În condițiile în care populația din mediul rural este din ce în ce mai îmbătrânită, nevoia de a dezvolta unități ce asigură servicii medicale este tot mai mare. Autoritățile locale din comuna Bârsana, județul Maramureș, sunt preocupate de înființarea unui Centru de Permanență, unde medicii de familie să facă gărzi pentru pacienții lor. Gărzile se realizează gratuit, în beneficiul oricărui cetățean, indiferent dacă e asigurat sau nu, de la ora 16.00 până a doua zi dimineață, respectiv în weekend. Aceste centre au rolul de a ușura sarcinile serviciului 112, dar și ale spitalelor.
Teodor Ștefanca, primarul comunei Bârsana: “Clădirea Dispensarul uman din centrul localității am reabilitat-o prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Partea de sus am reușit să o dotăm printr-o finanațare de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), sub forma unui Centru multifuncțional, cu servicii medicale și sociale. A mai rămas partea de jos a clădirii, pe care am reabilitat-o sub forma unui Centru de Permanență. Îmi doresc foarte mult să aduc la Bârsana un Centru de Permanență. Nu este ușor, e adevărat. Această zonă a construcției a fost gândită de la început pentrui o astfel de destinație, la care dorim să adăugăm și un Centru de recoltare sanguină”, a declarat Teodor Ștefanca.









