
PROIECT DE LEGE. Se cere limitarea numărului de ore petrecute de studenți la facultate
Studenții sunt nemulțumiți de numărul de ore pe care le petrec la facultate și cer schimbarea legii. Zilele trecute a fost înregistrată o propunere legislativă pentru modificarea Legii învăţământului superior nr.199/2023, prin care va fi limitat numărul de re pe care un student le va petrece la facultate.
Potrivit acestui proiect studenții vor avea dreptul de a refuza să participe la procesul educațional dacă acesta durează mai mult de 8 ore pe zi, cele 8 ore reprezentând „perioada cuprinsă între momentul la care începe primul curs, laborator sau seminar din ziua respectivă și până la momentul la care se încheie ultimul, exceptând cazurile de pregătire practică”.
Inițiatorii acetui proiect de lege susțin că neparticiparea la orele de curs, seminar sau laborator care depășesc cele 8 ore pe zi nu va fi considerată absență și nu va afecta posibilitatea studentului de a susține examenul la materia respectivă și nici nota obținută de acesta.
Marcel ȘERBAN