Punct de vedere. Maramureșul între tradiție și viitor – să nu ne vindem sufletul

Am avut privilegiul să cunosc Maramureșul nu doar din fotografii sau din pliante turistice, ci din întâlnirile cu oamenii lui. Am văzut bătrâni care încă își scot pălăria când salută, gospodari care își măsoară averea nu în bani, ci în cinste, și tineri care, deși au văzut lumea, încă spun cu mândrie: „Acasă e în Maramureș.”

Acesta este adevăratul nostru patrimoniu. Nu doar bisericile de lemn, porțile sculptate sau costumele populare, ci oamenii și felul lor de a trăi.

De aceea mă întreb, și vă întreb: încotro mergem?

Ne dorim drumuri mai bune, investiții, locuri de muncă și școli moderne. Este firesc. Nimeni nu își dorește ca județul nostru să rămână în urmă. Dar dezvoltarea nu ar trebui să însemne renunțarea la identitatea noastră. Nu putem construi un viitor solid dacă, pentru câștiguri de moment, uităm cine suntem.

Maramureșul a devenit cunoscut în lume tocmai pentru că a rămas autentic. Oamenii vin aici să simtă liniștea satului, să audă clopotele bisericilor, să privească porțile din lemn și să descopere o comunitate care încă își respectă rădăcinile. Dacă vom transforma totul într-o copie a altor locuri, ce motiv va mai avea cineva să ne aleagă?

În același timp, nici nostalgia nu este o soluție. Nu putem cere tinerilor să rămână acasă doar din iubire pentru tradiții. Ei au nevoie de locuri de muncă bine plătite, de șanse egale, de servicii medicale și de educație de calitate. Viitorul nu se construiește doar cu amintiri frumoase, ci și cu investiții inteligente și cu administrații care înțeleg că omul trebuie pus pe primul loc.

Cred cu tărie că tradiția și modernitatea nu se exclud. Dimpotrivă, ele pot merge împreună. Putem avea sate moderne fără să demolăm casele bătrânești. Putem promova turismul fără să transformăm autenticitatea într-un spectacol. Putem folosi tehnologia pentru a face cunoscută lumii moștenirea pe care am primit-o de la înaintașii noștri.

Dar toate acestea cer un lucru pe care nu îl putem cumpăra din fonduri europene și nici nu îl putem importa: responsabilitatea.

Fiecare generație primește o moștenire și are obligația morală să o lase mai bogată decât a găsit-o. Nu doar economic, ci și spiritual.

Mi-aș dori ca peste douăzeci sau cincizeci de ani, copiii noștri să poată spune cu aceeași mândrie că sunt maramureșeni. Să găsească aici nu doar drumuri asfaltate și internet de mare viteză, ci și respect, omenie și comunități în care oamenii încă își cunosc vecinii pe nume.

Maramureșul nu are nevoie să devină altcineva pentru a reuși. Are nevoie doar să creadă în propria lui valoare.

Iar dacă vom avea înțelepciunea să îmbinăm progresul cu respectul pentru rădăcini, atunci nu vom lăsa urmașilor doar un județ mai dezvoltat, ci un loc în care sufletul Maramureșului va continua să trăiască.

Acesta este Maramureșul în care cred. Și pentru acesta merită să muncim împreună.

Gheorghiță Țibuleac