RECEA. Inundațiile au distrus o parte din culturi

Ploile abundente din ultimele zile au creat probleme în comuna Recea. Oficialii primăriei au precizat că o parte din culturile oamenilor au fost inundate, iar după retragerea apelor se vor fac procesele verbale de constatare pentru a vedea cu exactitate pagubele produse.

”Din păcate în urma ploilor abundente din ziua de 1 Decembrie, toată lunca râului a fost inundată. Oamenii nu au reușit să strângă încă culturile, apa a ajuns și până la livezi și culturile însămânțate în toamnă sunt și ele sub apă. Și baloții de fân sunt în apă. După retragerea apelor vom face procesele verbale de constatare, vom evalua pagubele și vom face documentele necesare. Noi am intervenit pentru a scoate apele din curțile oamenilor, apoi au urmat aluviunile. Toată Valea Lăpușului a fost inundată. Sperăm să nu fie și alte ploi ca apele să se retragă cât de repede”, a declarat Pavel Octavian, primarul  comunei Recea.

De altfel, azi de dimineață, edilul comunei s-a aflat la Balta Două Veverițe, unde s-au efectuat lucrări pentru a elimina efectele inundațiilor de săptămâna trecută.

Ana-Maria HOJDA

GlasulMM
GlasulMM