Regulile de respectat la urcarea pe munte. Ce trebuie să faci în caz de accident

Când vine vorba despre urcatul pe munte este obligatorie respectarea unor reguli. Din păcate, mulți dintre cei pe care îi vedem pe munte nu țin cont de ele și asta poate ajunge să îi coste câteva zile de spitalizare. Jandarmii montani din zonele Șuior, Cavnic, Țibleș, Valea Vaserului și Borșa vor fi prezenți în această minivacanță de Sfânta Maria pe traseele turistice și în stațiunile montane din zona de responsabilitate, pentru a se asigura că turiștii se bucură de vacanță în siguranță.

„Totodată, jandarmii montani vin în sprijinul dumneavoastră și cu o serie de recomandări utile pentru urcarea pe munte. Înainte de a porni pe munte, informați-vă cu privire la traseul ales și la nivelul de dificultate al acestuia- asigurați-vă că aveți condiția fizică adecvată și timpul necesar pentru a-l parcurge în siguranță, consultați starea vremii pentru zona în care alegeți să mergeți și echipați-vă conform acesteia, iar dacă prognoza meteo nu permite parcurgerea unui traseu montan, renunțați la această activitate, folosiți un echipament corespunzător – bocanci, tricou, trening, pelerină de ploaie, rucsac, puneți-vă ceva de mâncare în rucsacul cu care mergeți, o sticlă de apă și un baton dulce pentru energie.

Asigurați-vă că aveți la dumneavoastră o trusă de prim ajutor, o lanternă, un briceag, un obiect de aprins focul și un tricou de schimb”, arată Jandarmeria Maramureș. Un lucru care nu este aproape deloc respectat este acela care spune că înainte de a porni pe traseu, trebuie anunțați jandarmii montani sau cabanierul din zonă cu privire la traseul pe care veți merge pentru ca aceștia să știe unde mergeți și să vă poată localiza mai ușor în caz de nevoie: „Nu plecați niciodată singuri pe traseu și adaptați-vă ritmul de deplasare la cel al persoanei care merge cel mai încet. Persoanele care pot susține un ritm mai alert vor sta în spatele grupului, iar cele care au un ritm mai lent, în fața acestuia, urmați doar traseele marcate și marcajele de pe trasee, nu vă abateți de la acestea pentru a nu vă pune viața în pericol și pentru a nu vă rătăci. Dacă vă întâlniți cu animale sălbatice, nu le hrăniți și nu vă apropiați să faceți fotografii cu acestea; În caz de accident, rămâneți calmi și apelați numărul unic de urgență 112, specificând numele persoanei care a inițiat apelul, numărul de persoane implicate precum și zona în care s-a produs acesta. După inițierea apelului, nu vă deplasați din locul în care sunteți în acel moment”.

Ana-Maria HOJDA

dh
dh