Revin ploile în Maramureș. Zonele unde sunt așteptate și ninsori

Maramureșenii nu prea mai au parte de zile cu soare odată cu startul lunii noiembrie. Mai mult a plouat decât am avut soare, iar acum ploile se pare că revin din nou și nu vor pleca prea repede. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a anunțat pentru azi că vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei.

Cerul va fi variabil la începutul zilei, apoi va deveni mai mult noros, pe arii extinse, în cursul noptii, urmând a ploua. Mai mult, în zona montană înaltă, la peste 1700 m, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla și el slab la moderat (2-7 m/s), cu unele intensificari in zona montana inalta. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 11 si 14 grade, iar cele minime intre 5 si 8 grade. La inceputul intervalului izolat, in zonele joase, se va semnala ceață.

Marcel ȘERBAN

dh
dh