România SA: Nota de plată vine întotdeauna la contribuabil

În România, contribuabilul este cel mai fidel partener al statului. Nu întârzie niciodată cu plata. Statul, în schimb, își permite orice: întârzieri, promisiuni, scuze și încă o taxă, dacă se poate.

Muncești, plătești contribuții, TVA, accize și impozite, iar la final afli că nu sunt bani. Nu pentru privilegii, nu pentru instituții supradimensionate și nici pentru sinecuri. Pentru acestea se găsesc întotdeauna resurse. Nu sunt bani pentru drumuri, spitale, școli sau investiții care chiar ar schimba ceva.

Birocrația a devenit un sport național. Dacă vrei să deschizi o afacere sau să obții o autorizație, ai impresia că statul îți testează răbdarea, nu proiectul. Dosarul poate fi electronic, dar plimbarea între ghișee rămâne aproape o tradiție.

Între timp, educația produce generații care învață să memoreze, nu să gândească, iar economia încearcă să reziste între taxe tot mai apăsătoare și reguli care se schimbă mai des decât anotimpurile. Cei care produc valoare sunt obligați să demonstreze permanent că merită să existe, în timp ce risipa pare să nu aibă nevoie de justificări.

Politicienii schimbă guverne, sloganuri și culori, dar nota de plată ajunge mereu la aceeași adresă: contribuabilul. Când economia merge bine, meritul este al guvernării. Când apar problemele, vina este a contextului internațional, a moștenirii grele sau a cetățenilor care, culmea, au prea multe așteptări.

România nu duce lipsă de oameni harnici și nici de resurse. Duce lipsă de administrație eficientă, de responsabilitate și de respect pentru banul public. Iar până când acestea vor deveni priorități reale, contribuabilul va continua să fie principalul investitor într-un sistem care îi cere tot mai mult și îi oferă tot mai puțin.

Poate că întrebarea nu mai este cât poate suporta România. Întrebarea este cât timp va mai accepta românul să plătească fără să ceară socoteală pentru fiecare leu colectat în numele său.

Gheorghe Țibuleac