RONA DE SUS. Nevastă agresată și mașină distrusă de soț la nervi

Unele scandaluri în familie se pot termina urât, de cele mai multe ori la poliție și chiar apoi în închisoare, dacă au fost fapte grave. În 12 iulie, polițiștii din Sighetu Marmației erau sesizați de către o femeie, de 28 de ani, din Rona de Sus, cu privire la faptul că, pe fondul unor neînțelegeri cu soțul ei, de 36 de ani, acesta a agresat-o fizic.

„Persoana vătămată ar fi fost lovită cu palma în zona feței și peste corp, suferind leziuni fizice. Aceasta a refuzat să fie transportată la Spitalul Municipal Sighetu-Marmației, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, în momentul în care persoana vătămată a avut intenția de a părăsi domiciliul cu cei doi copii minori, soțul său, ar fi lovit cu un corp metalic portiera stânga spate a autoturismului, distrugând-o”, arată polițiștii maramureșeni.

În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere.         

Marcel ȘERBAN

dh
dh