RUSALII. Turiștii, sfătuiți să reclame dacă observă defecțiuni la instalația electrică a unității de cazare unde stau
Pompierii militari maramureșeni vor fi la datorie în intervalul 1-5 iunie, fiind pregătiți să intervină în orice moment pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor.
„Pentru evitarea oricăror pericole sau situații de urgență, personalul din cadrul Inspecției de Prevenire vine în sprijinul cetățenilor cu măsuri de prevenire ce trebuie respectate pe timpul desfășurării slujbelor religioase, și nu numai. Astfel, o mare atenție se va acorda lumânărilor și candelelor aprinse, care trebuie așezate pe suporturi incombustibile, supravegheate permanent și la final trebuie stinse.
Părinților le recomandăm să supravegheze permanent copiii, pentru ca aceștia să fie în siguranță și să nu fie expuși riscurilor. Persoanelor care aleg să petreacă timpul în unitățile de cazare, le recomandăm să studieze la momentul sosirii în locație planul de evacuare în caz de incendiu, iar dacă vor constata nereguli la instalația electrică sa anunțe de îndată personalul unității de cazare.
Cetățenilor care aleg să petreacă această minivacanță în aer liber le recomandăm să respecte măsurile preventive cu privire la incendii, să nu facă focul în apropierea pădurilor și să se asigure că la plecare focul este stins”, arată ISU Maramureș.
Marcel ȘERBAN