
S-A RĂTĂCIT ÎN MUNȚI. Salvamontiștii maramureșeni nu au pauză. Un alt ucrainean le-a cerut ajutorul
Un nou caz în care un cetățean ucrainean a cerut ajutorul autorităților din țara noastră, s-a înregistrat azi în Maramureș. Un bărbat a declarat că s-a rătăcit pe munte, în Munții Maramureșului, pe Vîrful Polonica. Trebuie menționat că în zonă accesul este foarte dificil, iar deja la altitudini înalte avem primele ninsori.
”O echipă de salvatori montani a plecat în zona menționată pentru recuperarea și extragerea persoanei rătăcite. Având in vedere ultimele intervenții timpul estimat pentru evacuare va fi între 6 și 8 ore în conditii meteo grele”, a declarat Dan Benga, managerul Salvamont Maramureș.
ACTUALIZARE:
Intervenția a fost încheiată azi dimineață cu succes. Bărbatul de 34 de ani a fost găsit și predat unui echipaj SMURD venit în sprijin.
Ana-Maria HOJDA








